La aproape un an de la asasinarea lui Soleimani, un nou atac asupra Ambasadei SUA din Irak. Sistemul C-RAM a fost activat

Darius Muresan |
Data publicării:
sistemul de apărare antirachetă american C-RAM
sistemul de apărare antirachetă american C-RAM

O salvă de rachete a vizat duminică ambasada americană la Bagdad, un atac care a avut loc cu puţin înainte de a se împlini un an de la asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani de către Washington în capitala irakiană, notează Agepres, care citează AFP.

Cel puţin cinci explozii, urmate de sunete ascuţite, au fost auzite de corespondenţi ai agenţiei France Presse în estul Bagdadului.

La scurt timp, o serie de tiruri rapide asurzitoare au fost auzite de jurnaliştii care au văzut rachete roşii pe cerul nopţii, indicând că sistemul de apărare antirachetă C-RAM al ambasadei a fost activat.

Cel puţin trei rachete au aterizat în apropierea misiunii diplomatice americane din Zona Verde sub înaltă securitate, iar alte două au lovit cartiere rezidenţiale distincte, a indicat o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

Potrivit unui comunicat al forţelor de securitate irakiene, atacul a provocat pagube materiale, fără să se înregistreze victime.

 

Al treilea atac după armistițiu



Acest atac a fost al treilea contra unor instalaţii militare şi diplomatice americane după ce un armistiţiu cu facţiuni irakiene pro-Iran a pus capăt, în octombrie, unui an de atacuri asupra unor instalaţii străine în întreg Irakul.

În primul atac, la 17 noiembrie, mai multe rachete au vizat ambasada americană şi au lovit cartiere din Bagdad, făcând un mort.

La 10 decembrie, două convoaie logistice pentru coaliţia internaţională condusă de Washington şi ajutând trupele irakiene contra grupărilor jihadiste au fost vizate de bombe plasate la marginea drumului.

Atacurile au fost revendicate de grupări pe care autorităţile irakiene şi Statele Unite le consideră reprezentante ale facţiunilor irakiene pro-Iran.

Tensiunile au devenit puternice cu puţin înainte de a se împlini un an de la atacul unei drone americane, la 3 ianuarie, care l-a ucis pe puternicul general iranian Qasem Soleimani şi pe locotenentul acestuia Abu Mahdi al-Muhandis.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel