Kremlinul încearcă să 'dreagă busuiocul' după declarațiile lui Lavrov despre ruperea relațiilor cu UE: „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”

Darius Muresan |
Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin, și Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului
Președintele rus Vladimir Putin, și Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului

Ministerul rus de Externe a venit cu o nuanţare a afirmaţiei lui şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov despre disponibilitatea Rusiei de a rupe legăturile cu UE, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse TASS, citată de Agerpres.

"Suntem gata de o ruptură dacă aceasta va avea loc la iniţiativa UE. Din partea noastră îi invităm insistent pe cei din UE la o cooperare pe baze de egalitate şi de respect reciproc, după cum a spus şi Serghei Lavrov", a declarat pentru TASS un responsabil al MAE rus, sub rezerva anonimatului, după ce agenţiile de presă internaţionale au transmis declaraţia făcută de Lavrov în cadrul interviului acordat cunoscutului jurnalist pro-Kremlin, Vladimir Soloviov.

În interviul de pe canalul YouTube Soloviov LIVE, ministrul rus de externe Sergei Lavrov a spus că Moscova nu exclude întreruperea legăturilor cu Bruxellesul dacă UE va impune sancţiuni care să genereze riscuri pentru sectoarele sensibile ale economiei ruse, notează TASS.

„Nu vrem să ne izolăm de viaţa internaţională, dar trebuie să fim pregătiţi pentru asta. Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!”, a mai precizat Lavrov.

 

Kremlinul încearcă să tempereze declarația „războinică” a lui Lavrov



Sub impactul produs pe plan internaţional de declaraţia ministrului rus de externe, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat vineri că mass-media a denaturat sensul cuvintelor lui Lavrov despre disponibilitatea Rusiei de a rupe relaţiile cu UE, deşi agenţiile de presă atât ruseşti, cât şi cele internaţionale au preluat declaraţia dintr-un extras din interviul menţionat postat pe site-ul MAE rus.

Potrivit lui Peskov, citat de publicaţia pro-Kremlin Vzgliad, Moscova nu va fi iniţiatoarea ruperii relaţiilor cu UE, dimpotrivă, ea doreşte dezvoltarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, a spus el.

"Mass-media au dat acest titlu, care a provocat senzaţie, în afara contextului. Aceasta este o mare greşeală a mass-media, este o greşeală care schimbă sensul cuvintelor. Ideea este că noi nu vrem acest lucru (ruperea relaţiilor) - vrem să dezvoltăm relaţii cu Uniunea Europeană, dar dacă Uniunea Europeană urmează această cale, atunci da - vom fi gata. Pentru că trebuie să fii pregătit pentru cel mai rău", a declarat Peskov, citat de RIA Novosti, insistând că nu Moscova va fi cea care va iniţia ruperea legăturilor cu UE.

 

Germania e șocată de declarația șefului diplomației de la Moscova



Ministerul de Externe german a calificat drept "deconcertantă" afirmaţia făcută anterior de ministrul de externe rus Serghei Lavrov, potrivit căreia Moscova este gata să rupă legăturile cu Uniunea Europeană dacă blocul comunitar aplică noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, a relatat dpa.

"Aceste declaraţii sunt deconcertante şi de neînţeles", a declarat o purtătoare de cuvânt a MAE german în cadrul unei conferinţe de presă regulate la Berlin. "Nu pot decât să subliniez acelaşi lucru", a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert într-o primă reacţie.

Purtătoarea de cuvânt a MAE german a punctat remarcile ministrului de externe Heiko Maas, care nu a exclus noi sancţiuni, dar în acelaşi timp a subliniat importanţa dialogului cu Rusia.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident au intrat într-o nouă fază de tensiuni în urma arestării şi încarcerării opozantului rus Aleksei Navalnîi, cel mai virulent critic la adresa Kremlinului din tabăra opoziţiei ruse. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel