Klaus Iohannis: Trebuie să stabilim împreună care sunt ameninţările la care trebuie să facă faţă NATO

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după reuniunea la nivel înalt a NATO, că trebuie stabilite ameninţările la care trebuie să facă faţă NATO, cine sunt adversarii, cum se raportează Alianţa Nord-Atlantice faţă de noile puteri.

,,Trebuie să stabilim împreună care sunt ameninţările la care trebuie să facă faţă NATO, cine sunt adversarii noştri, cum se relaţionează NATO cu noile puteri - de exemplu, ce abordare va avea NATO faţă de China. Sunt întrebări foarte legitime şi aceste chestiuni trebuie clarificate. Cum, de exemplu, trebuie să clarificăm cum abordăm terorismul internaţional, cum se abordează teatrele de război unde NATO nu este prezentă ca atare, dar sunt prezenţi membrii noştri. Trebuie să existe o corelare între noi şi dacă misiunea nu este expres una NATO, ca să evităm, de exemplu, situaţii cum au apărut în Siria", a precizat şeful statului, potrivit Agerpres.

Concluzia principală în urma reuniunii, potrivit acestuia, este că NATO este unită.

,,Suntem uniţi, NATO este puternică şi mergem împreună mai departe, fără niciun semn de întrebare. Cu această ocazie, s-a reiterat importanţa alocării de resurse, acel 'burden sharing', şi naţiunile care nu au ajuns încă la 2% majoritatea şi-au luat angajamentul ferm şi astăzi să accelereze procedura de alocare bugetară, pentru a ajunge şi ei la 2%. S-a discutat, evident, despre procesul de reflecţie sau despre un proces de stabilire a unor strategii pentru NATO. Însă discuţiile au fost foarte bune şi am decis împreună ca, sub conducerea secretarului general, să demareze un astfel de proces de reflecţie", a afirmat şeful statului.

Relaţia transatlantică 'nu a fost pusă la îndoială de nimeni', a adăugat Iohannis, care a spus că a subliniat, alături de mulţi lideri, importanţa acesteia, însă a arătat că este nevoie de un proces de reflecţie.

Întrebat cu privire la afirmaţia făcută de preşedintele francez, Emmanuel Macron, conform căreia "NATO ar putea fi în moarte cerebrală", Klaus Iohannis a arătat că "aceasta nu a fost luată ca atare".

,,A fost o afirmaţie - a şi reiterat preşedintele Macron acest lucru - care a dorit să şocheze un pic, ca să iniţieze un proces de reflecţie. Şi noi toţi suntem de acord că NATO este puternică, fiindcă membrii NATO sunt state democratice. Iar discuţia face parte din democraţie. Fără discuţie, nu poate să existe o democraţie şi, în acest fel, lucrurile sunt convins că vor merge foarte bine mai departe", a mai afirmat el.

Şeful statului a precizat că în cadrul reuniunii NATO a fost salutată prezenţa Macedoniei de Nord ca al treizecilea membru al Alianţei.

,,De asemenea, am hotărât în cadrul NATO să sprijinim Albania pentru a trece mai uşor peste urmările cutremurului", a mai spus Iohannis

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel