Kievul naționalizează temporar 5 companii vitale sectorului de apărare. Motor Sich și Ukrnafta, printre întreprinderile preluate

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele Ucrainei afirmă că preluarea controlului a cinci companii strategice va ajuta sectorul de apărare.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că decizia de a prelua controlul asupra a cinci companii strategice a fost necesară pentru a satisface nevoile urgente ale Ucrainei pe timp de război, relatează Reuters.

"Astfel de paşi, care sunt necesari pentru ţara noastră în condiţii de război, sunt efectuaţi în conformitate cu legile actuale şi vor ajuta la satisfacerea nevoilor sectorului nostru de apărare", a postat el într-un mesaj pe Telegram.

Întreprinderile importante din punct de vedere strategic legate de oligarhii ucraineni Konstantin Zhevago, Igor Kolomoiski (unul dintre cei care l-au susținut puternic pe Zelenski în campania prezidențială), Viacheslav Boguslaev și Kostiantin Hrigorishin sunt transferate în proprietatea statului.

"În aceste vremuri dificile, trebuie să ne îndreptăm toate forţele către eliberarea pământului şi a poporului nostru, către susţinerea armatei ucrainene", a adăugat Zelenski.

Statul ucrainean a anunţat luni că va prelua controlul mai multor întreprinderi "de importanţă strategică" pentru a ajuta efortul de război.

"A fost luată decizia de a expropria activele întreprinderilor de importanţă strategică pentru a le aduce în proprietatea statului", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul Consiliului de securitate ucrainean, Oleksii Danilov.

"După ridicarea legii marţiale, aceste active vor putea fi returnate proprietarilor lor sau valoarea lor va putea fi rambursată", a dat el asigurări.

Statul ucrainean a preluat controlul asupra companiei din industria aeronautică Motor Sich. Până de curând, Motor Sich era deținut de Viacheslav Boguslaev, care în 2017 a vândut 56% din acțiunile companiei holdingului chinez Beijing Skyrizon Aviation Industry Investment Co Ltd. Din cauza unor încălcări ale legislației antimonopol, tranzacțiile cu acțiunile „Motor Sichi” au fost blocate. Boguslaev a fost arestat în octombrie, acuzat de trădare.

Companiile lui Kolomoisky dețin aproximativ 42% din acțiunile producătorului de hidrocarburi Ukrnafta. 

Zaporojtransformator, o societate specializată în producţia de reactoare, iar proprietarul său este Kostiantin Hrigorishin.

Celelalte două companii sunt fabricantul de camioane AvtoKraz şi întreprinderea de rafinare petrolieră Ukrtatnafta.

 

"Activele celor cinci întreprinderi vor fi gestionate de Ministerul Apărării pentru a asigura nevoile urgente ale forţelor armate. Este vorba despre furnizarea de carburant şi de lubrifianţi, repararea echipamentelor militare şi a armelor", a precizat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov.

Prim-ministrul Denis Şmîgal a subliniat că aceste întreprinderi fabrică "produse esenţiale pentru nevoile de apărare şi ale forţelor armate, precum şi pentru sectorul de energie".

"Aceste întreprinderi trebuie să funcţioneze 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte pentru nevoile de apărare ale statului", a dat el asigurări..

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel