Jumătate dintre recruții elvețieni desfășoară pregătirea militară de bază online, de acasă

ministerul-apararii-din-elvetia--sursa----facebook_31347500
Ministerul Apararii din Elvetia - Facebook
Postul elvețian de radio și televiziune SRG a informat că, datorită pandemiei de coronavirus, jumătate dintre recruții elvețieni vor urma pregătirea militară de bază acasă, folosind pentru aceasta o aplicație online specială.

"Din cei 12.000 de recruți care intră în serviciul militar pe 18 ianuarie, jumătate vor începe pregătirea militară de bază acasă, folosind o aplicație online. Această decizie a fost luată pentru a reduce riscul răspândirii COVID-19 în armată", se arată în comunicat.

Recruții se vor antrena acasă șase ore pe zi, timp de trei săptămâni. De asemenea, este prevăzut un program săptămânal de antrenament fizic cu durata de patru ore.

După trei săptămâni de pregătire de la distanță, care vor fi luate în considerare ca durată în serviciu și vor fi plătite, cei 6.000 de recruți se vor alătura colegilor lor, pe 8 februarie. Acestora li se va cere să facă un test coronavirus și să demonstreze că au parcurs programul online. Cei care nu și-au dezvoltat abilitățile de bază vor relua pregătirea în cazarmă, în zilele de la sfârșitul săptămânii.

În Elveția, toți bărbații cu vârste între 20 și 34 de ani apți fizic sunt chemați în serviciul militar sau civil alternativ, care durează până la cinci luni, în funcție de specialitatea repartizată. Ulterior, aceștia efectuează anual recalificării cu durata de trei săptămâni, timp de șapte până la zece ani. Femeile au acces la serviciul militar în mod voluntar.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close