John McCain, ultimul mesaj. Săgeți pentru Donald Trump

Sebastian Florea |
Data publicării:

John McCain, care a decedat sâmbătă cu câteva zile înainte de cea de-a 82-a aniversare, după 13 luni de luptă cu un cancer cerebral, a scris un mesaj de adio pentru americani înainte să moară.

În acest ultim mesaj, senatorul republican pare să-l critice pe preşedintele american Donald Trump pentru intensificarea 'rivalităţilor tribale' şi ascunderea 'în spatele zidurilor', relatează nbcnews.com.

Mesajul de adio al fostului senator, un omagiu personal pentru America şi poporul său, a fost citit luni de Rick Davis, un prieten apropiat al lui McCain şi purtătorul de cuvânt al familiei acestuia. Referindu-se la cele mai mari calităţi ale Statelor Unite, McCain a scris:

'Ne slăbim măreţia atunci când confundăm patriotismul cu rivalităţile tribale care au sădit resentimente, ură şi violenţă în toate colţurile lumii'. 'Ne slăbim măreţia atunci când ne ascundem în spatele zidurilor în loc să le dărâmăm, atunci când ne îndoim de puterea idealurilor noastre în loc să avem încredere în ele, pentru a fi marea forţă de schimbare aşa cum au fost întotdeauna', a mai spus fostul senator în mesajul citit de Rick Davis în Phoenix.

'Să nu fiţi deznădăjduiţi de dificultăţile noastre din prezent, ci să credeţi în speranţa şi măreţia Americii, deoarece nimic nu este inevitabil aici. Americanii nu renunţă niciodată. Noi nu ne predăm. Noi nu ne ascundem de istorie. Noi facem istorie', a mai scris McCain în ultimul său mesaj către americani.

Mesajul, pe care Davis l-a descris drept 'ultimele cuvinte' ale lui McCain, nu menţionează numele preşedintelui Trump, însă pare clar că unele remarci îl vizează. În mesajul său, McCain şi-a exprimat recunoştinţa faţă de poporul american, de alegătorii săi din Arizona, de familia sa şi faţă de America.

Libertate, justiţie egală, respect

'Să fiu conectat la cauzele Americii - libertate, justiţie egală, respect pentru demnitatea tuturor oamenilor - mi-a adus o fericire mai sublimă decât plăcerile trecătoare ale vieţii', a mai scris McCain. Preşedintele american Donald Trump a refuzat publicarea unui comunicat de către Casa Albă în care îi era adus un omagiu senatorului John McCain, conform Washington Post.

Tăcerea preşedintelui după decesul lui John McCain şi informaţia oferită de cotidianul Washington Post evidenţiază rivalitatea şi chiar dispreţul dintre miliardar şi senatorul republican. McCain, fost candidat la alegerile prezidenţiale din 2008, a spus în 2016 că nu va vota pentru Donald Trump.

Senatorul de Arizona critica des acţiunile preşedintelui, mergând până la a refuza să voteze abrogarea parţială a Obamacare, atât de mult susţinută de liderul de la Casa Albă. Conform mass-media americane, John McCain a cerut în mod expres ca preşedintele să nu fie prezent la funeraliile sale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel