John Major: Marea Britanie nu mai este o mare putere mondială

Ionel Copcea |
Data publicării:

Fostul premier britanic, John Major, care a înlocuit-o pe Margareth Thatcher în această funcție, la începutul anilor '90, a ajuns la concluzia că Marea Britanie nu mai este o mare putere mondială.

În opinia acestuia, Statele Unite ale Americii, China și Uniunea Europeană sunt în prezent marile puteri, care rezolvă problemele globale. Pe locul al doilea se află puterile mai mici, precum Rusia și Turcia, care intervin în treburile altor state și le subminează activitățile.

Marea Britanie, care anterior era o putere de talie mondială, și-a pierdut acest statut. În opinia sa, Marea Britanie este cel mai probabil o putere de nivelul doi. Toate pretențiile că Londra mai influențează încă ceva decurg din istoria țării și din reputația câștigată în trecut.

“Nu mai suntem o mare putere. Nu vom mai fi niciodată. Într-o lume de aproape opt miliarde de oameni, britanicii sunt sub un procent. Suntem puterea principală de nivelul doi și vom rămâne așa pentru următoarea jumătate de secol, oricâte succese am avea. Dimensiunea noastră mică și populația redusă înseamnă că putem fi depășiți în ceea ce privește creșterea de alte țări mai mari”, a declarat Major.

Tot ceea ce este în prezent Marea Britanie este susținut de istorie, reputație, aderarea la UE și legăturile strânse cu SUA. În același timp, SUA nu mai vor să folosească Marea Britanie ca o punte între ele și Europa. “Am încetat brusc să mai fim o punte indispensabilă între Europa și America. Acum au nevoie de noi din ce în ce mai puțin”, a spus Major.

În același timp, în opinia sa, Regatul Unit poate folosi “soft power” pentru a-și menține prestigiul și exclusivitatea. “Acolo unde nu mai este posibil să constrângem cu forța, Londra ar trebui să acționeze cu influența și diplomația sa”, a concluzionat fostul prim-ministru.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel