„Una dintre prioritățile politicii ar trebui să fie desființarea Republicii Moldovenești Nistrene, o entitate artificială, complet dependentă de Rusia. O altă direcție ar putea fi acordarea unei atenții sporite, de către comunitatea internațională, regiunilor georgiene ocupate, Abhazia și Osetia de Sud”, a declarat Bolton.
Acesta consideră că implementarea unui astfel scenariu va ajuta la distragerea atenției Moscovei de la direcția ucraineană și susține că doar o strategie unitară, folosind pârghiile NATO, îi poate rezista lui Putin, „care conduce o politică pe termen lung în tot spațiul post-sovietic, considerat un întreg”.
Nu este prima dată când Bolton face apel la eliberarea Transnistriei. Acesta a recomandat constant dezghețarea conflictului transnistrean, considerând că Transnistria este un proiect al Rusiei și există separat de Republica Moldova doar datorită prezenței militare continue a Moscovei, iar această prezență trebuie să înceteze. De asemenea, Bolton a afirmat că, rămânând în „zona gri”, Moldova nu a realizat necesitatea vitală de a adera la NATO.
În acest context, fostul ambasador al SUA la Chișinău, Derek Hogan, și-a exprimat încrederea că, odată cu victoria în alegerile parlamentare din 11 iulie a forțelor pro-occidentale conduse de președintele Maia Sandu, se vor crea condițiile necesare pentru ca reglementarea transnistreană să intre în ultima etapă.
De asemenea, Doyle Logsdon, nominalizat pentru a-l înlocui pe Hogan ca ambasador american la Chișinău, consideră că „influența dăunătoare și dezinformarea Rusiei amenință dezvoltarea democratică a Republicii Moldova, programul ambițios de reformă și cursul său european”.
Logsdon a precizat că, dacă va fi numit ambasador la Chișinău, va susține continuarea presiunilor asupra Rusiei pentru ca aceasta să-și îndeplinească obligațiile de retragere a trupelor, inclusiv a contingentului de menținere a păcii, de pe teritoriul Republicii Moldova.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News