Jim Mattis, secretarul american al apărării, în favoarea redeschiderii comunicării cu Rusia

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Secretarul american al apărării a declarat că ia în considerare o întâlnire cu omologul său rus.

Secretarul american al apărării, Jim Mattis, a declarat vineri că ia în considerare o întâlnire cu omologul său rus Serghei Şoigu, în contextul în care a fost evocată posibilitatea unei noi întrevederi între Donald Trump şi Vladimir Putin, relatează AFP. 

"Iau în considerare o întâlnire cu omologul meu, însă nu a fost luată nicio decizie", a declarat Mattis unui grup de jurnalişti la Pentagon. "Sunt în favoarea redeschiderii canalelor de comunicare", a adăugat el. 

"Este extrem de important să discutăm cu ţările cu care avem cele mai profunde dezacorduri", a mai spus Mattis. Anterior în cursul zilei de vineri, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat "pregătit" să meargă la Washington şi l-a invitat pe omologul său Donald Trump să vină la Moscova. 

Anunţul survine la câteva zile după primul summit al celor doi lideri, la 16 iulie, la Helsinki, care a stârnit o controversă în SUA, unde declaraţiile lui Trump de la întâlnirea cu Putin au fost considerate prea conciliante. Întrebat despre rezultatul acestui summit, Mattis a dat asigurări că întrevederea nu a dus "la nicio schimbare de politică" faţă de Rusia. El a mai spus că Trump nu i-a cerut să coopereze cu Moscova în Siria în privinţa chestiunilor refugiaţilor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel