Iranul spune că „nu există o soluție militară” la războiul cu SUA

sua_tomahawk_41633600
Lansarea unei rachete de croazieră Tomahawk, photo source: US Navy
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o "soluţie militară" la conflictul dintre Iran şi Statele Unite, într-un moment în care discuţiile dintre cele două ţări par să se afle în impas, transmit agențiile Agerpres și AFP.

"Dacă inamicii noştri aleg din nou calea confruntării militare, răspunsul nostru va fi mai puternic decât înainte şi ne vom apăra cu o forţă şi mai mare", a declarat Abbas Araghchi în faţa ambasadorilor străini acreditaţi la Teheran.

"Nu există o soluţie militară şi nici o soluţie bazată pe noi sancţiuni", a adăugat în discursul său, difuzat de televiziunea de stat.

Ministrul iranian de externe a făcut această declaraţie într-un moment în care eforturile diplomatice de soluţionare a conflictului regional stagnează.

Site-ul de ştiri Axios, citând trei oficiali americani, a relatat despre o reuniune desfăşurată vineri la Camp David la care au participat membri cheie ai cabinetului preşedintelui Donald Trump pentru a discuta despre paşii următori în privinţa Iranului şi a situaţiei din Yemen.

"Doar negocierile bazate pe dreptate şi echitate vor face posibilă găsirea unei soluţii pentru a pune capăt acestui conflict şi agresiunii ilegale şi nedrepte împotriva Iranului", a susţinut Abbas Araqchi.

Oficiali americani şi iranieni s-au întâlnit la New York la sfârşitul lunii septembrie, în marja reuniunii Adunării Generale a ONU, înainte ca Iranul să propună un plan de redeschidere a Strâmtorii Ormuz - punctul central al conflictului - în termen de şapte zile, în schimbul, în special, al ridicării sancţiunilor economice americane impuse ţării.

Preşedintele Donald Trump a respins propunerea, dar a lăsat uşa deschisă pentru continuarea negocierilor indirecte, fără a exclude posibilitatea unor viitoare lovituri împotriva Iranului.

În acelaşi timp, Washingtonul şi-a intensificat războiul economic împotriva Teheranului, impunând noi sancţiuni sectorului său aviatic.

Pe teren, în ultimele săptămâni s-a observat o perioadă de acalmie. SUA nu au mai atacat Iranul începând cu 1 septembrie, deşi nave sunt vizate cu regularitate în Strâmtoarea Ormuz. 

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close