Iranul promite să sprijine teroristii Hamas în lupta împotriva Israelului

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Iranul a promis grupării teroriste Hamas sprijinul său în lupta împotriva Israelului în conflictul din Gaza, informează duminică DPA.

 

"Într-o conversaţie telefonică, sâmbătă, cu liderul Hamas Ismail Haniyeh, comandantul brigăzii al-Quds a Gardienilor Revoluţiei, generalul iranian Esmail Qa'ani, a asigurat Hamas de sprijinul său deplin, a informat presa de stat iraniană.

La rândul său, Haniyeh a mulţumit Iranului pentru sprijin şi, potrivit canalului de ştiri al-Alam, a spus că lupta împotriva Israelului nu este doar a Hamas, ci a întregii lumi islamice.

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, este clasificată drept organizaţie teroristă de către UE, dar şi de alte state.

Anterior, ministrul iranian de externe a anulat din scurt o vizită în Austria, planificată pentru sâmbătă, după ce guvernul austriac a arborat steagul israelian pe clădirile sale.

Subiectul principal al reuniunii ar fi fost negocierile în curs la Viena pentru reînvierea acordului nuclear internaţional din 2015 cu Iranul.

 

Iranul, un vechi susţinător şi finanţator al Hamas şi Hezbollah 


Iranul consideră Israelul său drept principalul său inamic şi sprijină grupările de rezistenţă anti-israeliene, inclusiv Hamas şi Jihadul Islamic în Gaza, precum şi miliţia Hezbollah din sudul Libanului.

În această săptămână, întreaga conducere iraniană a "condamnat cu tărie crimele brutale şi crude ale Israelului" împotriva palestinienilor.

Cu toate acestea, cel puţin la vedere, Iranul păstrează un profil scăzut în această cea mai recentă escaladare a violenţelor israeliano-palestiniene.

Un motiv al acestei reţineri, potrivit observatorilor, ar fi tocmai negocierile nucleare, pe care Teheran nu vrea să le pună în pericol. Chestiunea principală vizează ridicarea sancţiunilor americane care, în ultimii doi ani, au afectat Iranul serios din punct de vedere economic.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel