Iranul afirmă că negociază un schimb de deţinuţi cu Statele Unite

Eduard Pascu |
Data publicării:

Iranul a anunţat marţi că poartă negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, care să garanteze eliberarea iranienilor încarceraţi în închisori din SUA şi din alte ţări din cauza încălcării sancţiunilor americane, transmite Reuters.

”Sunt în desfăşurare negocieri cu privire la schimbul de prizonieri între Iran şi America. Vom oferi mai multe informaţii (...) dacă negocierile ajung să se finalizeze”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Rabiei, transmite Agerpres.

'Având în vedere scopurile umanitare, Iranul este pregătit să schimbe toţi deţinuţii politici americani în schimbul eliberării tuturor deţinuţilor iranieni care au fost încarceraţi în lume la ordinul Americii', a afirmat el într-o conferinţă de presă online pe site-ul guvernului.

Statele Unite nu au reacţionat deocamdată la aceste declaraţii.

Negocierile dintre Iran şi marile puteri cu privire la acordului nuclear din 2015, din care Statele Unite s-au retras trei ani mai târziu, au fost suspendate timp de trei săptămâni.

Discuţiile au ca scop resuscitarea acordului istoric prin care Iranul a acceptat să-şi reducă programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale, ceea ce a deschis calea pentru un scurt dezgheţ în confruntarea americano-iraniană de decenii.

Luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a afirmat că Washingtonul nu va impune un termen-limită pentru cea de-a şaptea rundă de discuţii şi că depinde doar de Teheran când anume se vor relua acestea.

Republica Islamică, care ţine în detenţie câţiva irano-americani, a fost acuzată de militanţi pentru drepturile omului că arestează persoane cu dublă cetăţenie pentru a încerca să obţină concesii din partea altor state. Teheranul respinge aceste acuzaţii.

În mai, SUA au dezminţit o ştire a televiziunii de stat iraniene conform căreia cele două ţări ar fi ajuns la un acord privind schimbul de deţinuţi în schimbul deblocării a 7 miliarde de dolari din fonduri petroliere îngheţate în alte state în baza sancţiunilor impuse de Washington.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel