Norvegia blochează vânzarea către Rusia a Bergen Engines, producător de motoare pentru navele NATO

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Uzina Bergen Engines din Norvegia produce motoare pentru forțele navale ale NATO  Sursa foto: Facebook
Uzina Bergen Engines din Norvegia produce motoare pentru forțele navale ale NATO Sursa foto: Facebook

Norvegia va interzice planificata vânzare a Bergen Engines de către grupul britanic Rolls-Royce către o companie controlată de grupul rus TMH din motive de securitate naţională, a declarat marţi ministrul Justiţiei, Monica Maeland, în Parlament, transmite Reuters.

În 9 martie, Guvernul de la Oslo anunţa că a suspendat temporar vânzarea Bergen Engines, estimată la 150 milioane de euro, în timp ce evaluează implicaţiile legate de securitate pentru sectorul naval şi civil al ţării, Norvegia fiind stat membru NATO, transmite Agerpres.

În urma anunţului, şi producătorul de motoare şi maşini de lux Rolls-Royce a informat că a renunţat deocamdată la planificata tranzacţie.

"Avem acum suficiente informaţii pentru a concluziona că este necesar să prevenim ca o firmă să fie vândută unui grup controlat de o ţară cu care nu avem cooperare în materie de securitate", a afirmat Monica Maeland.

Bergen Engines este unul dintre principalii producători de motoare pentru navele NATO.

Opoziţia norvegiană a criticat Guvernul că ar fi fost prea lent cu răspunsul la ceea ce a numit o ameninţare la adresa securităţii naţionale, după ce s-a aflat că Rolls-Royce informase la finalul anului trecut autorităţile cu privire la potenţiala tranzacţie cu grupul rus.

Deşi investiţiile străine sunt bine venite în Norvegia, ele trebuie să fie evaluate luându-se în considerare potenţialele ameninţări la adresa securităţii naţionale, declarase recent ministrul Justiţiei, Monica Maeland.

Bergen Engines are aproximativ 950 de angajaţi şi produce motoare diesel şi pe benzină pentru marină şi pentru producţia de energie. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel