Întâlnire între Meloni și Zelenski pentru sprijinirea Ucrainei. În Italia situația în coaliție e complicată, pro-rusul Salvini fiind foarte activ după operațiunea Kursk

Darius Muresan |
Data publicării:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut sâmbătă o întrevedere cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni, la Cernobbio, în nordul Italiei, a anunţat preşedinţia Consiliului italian, informează Agerpres, care citează AFP.

Această întrevedere a avut loc în marja forumului economic The European House-Ambrosetti care a început vineri pe malul lacului Como, forum la care a participat de asemenea prim-ministrul ungar Viktor Orban, a cărui ţară exercită preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene.

După o vizită în Germania, unde a participat la reuniunea susţinătorilor internaţionali ai Kievului şi a avut o întrevedere cu cancelarul federal german Olaf Scholz, Zelenski a sosit vineri seara la Cernobbio pentru a pleda cauza Ucrainei în Italia.

Kievul le cere aliaţilor săi mai multe arme şi ridicarea restricţiilor pentru a-i permite să lovească în adâncul teritoriului rus ţinte militare considerate "legitime", precum baza aeriană de unde decolează avioanele ce bombardează Ucraina.

Italia susţine sancţiunile împotriva Moscovei şi furnizează arme Kievului, însă se opune totuşi, la fel ca Ungaria, utilizării lor în afara teritoriului ucrainean, spre deosebire de majoritatea ţărilor europene.

În faţa participanţilor la forumul economic, un fel de mini-Davos, Zelenski a susţinut cu toate acestea vineri că "Italia face tot ce poate pentru a se ajunge la pace, noi nu-i cerem nimic mai mult decât ceea ce ea face deja".

Întrevederea dintre Giorgia Meloni şi Volodimir Zelenski ar trebui să-i permită acesteia să îl asigure pe preşedintele ucrainean de sprijinul său ferm, într-un moment în care unul dintre partenerii coaliţiei sale de dreapta şi de extremă dreapta, Matteo Salvini, se opune categoric oricărei incursiuni a Kievului în teritoriul rus.

La baza aeriană americană Ramstein din Germania, Zelenski a reiterat vineri cererea sa de a putea utiliza armele cu rază de acţiune lungă furnizate de aliaţii săi "nu doar pe teritoriul ocupat al Ucrainei, ci şi pe teritoriul rus".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel