Fabricile nord-coreene de armament produc la capacitate maximă pentru Rusia: Phenianul a trimis deja 6.700 de containere cu muniție

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ilustrativ. Kim inspectează, împreună cu fiica sa, o fabrică în care se produc elmente pentru sistemele de rachete; ianuarie 2024
Foto ilustrativ. Kim inspectează, împreună cu fiica sa, o fabrică în care se produc elmente pentru sistemele de rachete; ianuarie 2024

Industria de apărare nord coreeană produce cu motoarele turate la maxim pentru a susține efortul de război al Rusiei.

Ministrul sud-coreean al Apărării Naționale, Shin Won-sik, a declarat că fabricile de muniții nord-coreene funcționează la capacitate maximă, iar armele merg în Rusia. Potrivit acestuia, după întâlnirea din septembrie dintre dictatorul nord-coreean Kim Jong Un și Vladimir Putin, Phenianul a trimis aproximativ 6.700 de containere către Rusia.

Seulul și Washingtonul acuză Phenianul și Moscova că fac comerț cu arme, încălcând embargoul ONU, deși ambele țări neagă. Totuși Putin și Kim s-au angajat public să consolideze cooperarea militară.

Potrivit informațiilor de la Departamentul de Stat al SUA, peste 10.000 de containere cu muniție și materii prime aferente au sosit deja în Rusia din Coreea de Nord din septembrie.

 

Arme contra hrană și tehnologie

 

Shin a spus la conferința de presă că containerele pot transporta până la 3 milioane de proiectile de artilerie de 152 mm sau/și 122 mm. „Ar putea fi o combinație a ambelor și se poate spune că au fost trimise cel puțin câteva milioane de proiectile”, arată ministrul, citat de Reuters.

În schimbul milioanelor de muniții, Rusia trimite alimente nord-coreenilor.

De asemenea, potrivit oficialului sud-coreean, Moscova probabil a furnizat Phenianului și tehnologie satelitară, fapt dovedit de lansarea pe orbită a primului satelit spion nord-coreean, în luna noiembrie.

Sute de fabrici de muniție din Coreea de Nord funcționează la o capacitate de doar 30% din cauza penuriei de materii prime și electricitate. Cu toate astea, facilitățile care produc muniție pentru Rusia sunt „pe deplin operaționale”. Ministrul sud-coreean nu a precizat sursa informațiilor sale despre funcționarea industriei de arme din Coreea de Nord.

În schimbul muniției, Coreea de Nord a primit aproximativ 9.000 de containere cu alimente, care ar trebui să stabilizeze prețurile în țară, potrivit Shin. În perioada monitorizată, din Rusia în Coreea de Nord au mers cu 30% mai multe containere decât în ​​direcția opusă.

În plus, conform estimărilor lui Shin, asistența tehnologică a Moscovei ar putea permite Phenianului să lanseze un alt satelit încă din martie. În plus, nord-coreenii au cerut Rusiei ajutor pentru tehnologia aeriană și echipamentele de mobilitate terestră. „Nu este clar cât va da Rusia, dar cu cât Rusia devine mai dependentă de muniția nord-coreeană, cu atât transferurile de tehnologie rusă vor deveni mai mari”, a prezis ministrul sud-coreean.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel