Încetarea Tratatului INF: NATO susţine că Rusia este singura responsabilă de încetarea Tratatului

novator_9m729_73990700
Racheta Novator 9M729 (sursă foto: nationalinterest.org)
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) consideră că ''Moscova poartă răspunderea exclusivă pentru încetarea existenţei Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF)'', susţinând ferm decizia SUA de a se retrage din acest pact încheiat în 1987, informează dpa.

Rusia nu a făcut niciun pas demonstrabil de a reveni la respectarea obligaţiilor sale internaţionale, a menţionat Consiliul Atlanticului de Nord într-un comunicat.

,,Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru încetarea tratatului, susţine Alianţa în comunicatul citat de AFP.

NATO va răspunde într-o manieră măsurată şi responsabilă la riscurile semnificative pe care le comportă racheta rusească 9M729 la adresa securităţii aliaţilor, subliniază principalul organism decizional al Alianţei Nord-Atlantice.

Aceste rachete sunt mobile, dificil de detectat şi pot atinge orice oraş european în doar câteva minute, a explicat în mai multe rânduri în ultimele luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

,,Am adoptat un set de măsuri echilibrate, coordonate şi defensive pentru a ne asigura că postura de descurajare şi de apărare a NATO rămâne credibilă şi eficientă, a subliniat Alianţa în acelaşi comunicat.

,,NATO continuă să aspire la o relaţie constructivă cu Rusia, când acţiunile acesteia din urmă vor permite acest lucru, a asigurat vineri Alianţa Nord-Atlantică, pledând pentru un sistem internaţional eficient de control al armelor, dezarmării şi neproliferării.

Tratatul INF, încheiat în 1987, a permis distrugerea aproape în totalitate a unei categorii întregi de rachete nucleare cu rază intermediară în Europa şi a puţin peste 4% din arsenalul nuclear total al celor două ţări.

NATO nu vrea să se angajeze într-o nouă cursă a înarmărilor după încetarea Tratatului INF între SUA şi Rusia, dar se va asigura că 'rămâne credibilă capacitatea sa de descurajare', a anunţat vineri secretarul general al Alianţei.

,,Noi nu dorim o nouă cursă a înarmărilor, dar ne vom asigura că descurajarea noastră este credibilă în faţa desfăşurării noului sistem de rachete ruseşti capabile să transporte focoase nucleare şi să lovească oraşele europene în câteva minute, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close