Înainte de intra în iarnă, Ucraina a încercat, fără succes, să preia controlul centralei nucleare din Zaporojie

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Potrivit unor informații recente publicate de ziarul britanic The Times, care citează o sursă direct implicată în evenimente, pe 19 octombrie 2022, aproximativ 600 de militari ucraineni echipați cu mitraliere, lansatoare de grenade Mk-19 și arme antitanc au încercat să traverseze Niprul cu 30 de bărci pentru a prelua controlul centralei nucleare din Zaporojie,

Potrivit interlocutorului publicației, ucrainenii intenționau să recucerească centrala electrică doar cu forțele de infanterie special antrenate, contând pe faptul că, odată ajunși în apropierea centralei, rușii nu vor folosi artileria de teamă să nu lovească facilitatea nucleară.

În pofida faptului că la operație au participat unii dintre cei mai antrenați militari ucraineni, nu s-a reușit recucerirea centralei pentru că cei mai mulți dintre luptători nu au reușit să ajungă pe malul stang al Niprului.

După cum a explicat sursa ziarului, acest lucru s-a datorat, în principal faptului că în cele peste șase luni de când rușii dețin controlul centralei au reușit să instaleze în jurul acesteia un sistem defensiv foarte puternic.

„Armata rusă a construit o apărare foarte densă, au minat totul. Când am început să ne apropiem, au tras chiar și tancuri și artilerie și au început să tragă în noi de când eram pe apă”, a declarat militarul.

Ca urmare, doar un mic grup de militari ucraineni a reușit să ajungă la țărm, însă, după un schimb de focuri de trei ore cu apărarea rusă instalată la periferia Energodarului, aceștia au fost nevoiți să se retragă.

Kievul nu a recunoscut oficial misiunea de recuperare a centralei nucleare, deși la sfârșitul lunii octombrie 2022 încercarea a fost semnalată de reprezentanții autorităților de ocupație și chiar de Ministerul rus al Apărării.

Era de așteptat ca Ucraina să planifice în acea perioadă o astfel de operație specială, având în vedere importanța securizării sistemului de energie electrică înainte de instalarea iernii, cu atât mai mult cu cât o serie de informații conduceau la ideea ca apărarea rusă nu ar fi tocmai bine organizată. Președintele centralei, Petr Kotin, a declarat că, în pofida importanței strategice a instalației, controlul rus era lipsit de disciplină, haotic și chiar periculos. „Ei fac ce vor, când le vine în minte. De exemplu, o grupă începe să repare linia care conectează centrala la rețeaua electrică ucraineană, apoi o alta vine și trage în ea.”

Centrala nucleară Zaporojie se află sub controlul Rusiei încă din primele zile ale invaziei. În octombrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a ordonat preluarea acesteia în proprietatea federală. Potrivit Ministerului Apărării al Ucrainei, angajații stației au fost nevoiți să încheie contracte cu compania rusă Rosatom.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel