În urma retragerii din oraşul Herson, forţele ruse de ocupaţie au provocat daune semnificative barajului Nova Kahovka (Foto)

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Barajul Nova Kahovka
Barajul Nova Kahovka

Noi daune semnificative aduse barajului Nova Kahovka din sudul Ucrainei au fost observate în urma retragerii trupelor ruse din oraşul Herson aflat în apropiere, potrivit informaţiilor furnizate vineri de compania americană de imagini satelitare Maxar, transmite Reuters.

Maxar a informat că imaginile de vineri arată că mai multe poduri care traversează Niprul au fost, de asemenea, avariate. "Imaginile din satelit din această dimineaţă... dezvăluie noi daune semnificative la mai multe poduri şi la barajul Nova Kahovka după retragerea rusă din Herson, peste Nipru", potrivit unui comunicat al companiei Maxar.



Astfel, secţiuni din partea nordică a barajului şi porţi de ecluză au fost "distruse în mod intenţionat". La începutul acestei săptămâni, Rusia a acuzat Ucraina că a bombardat barajul, aminteşte Reuters.

Ambele părţi s-au acuzat în mod repetat că plănuiesc să spargă barajul folosind explozibili, ceea ce ar determina inundaţii importante în aval şi ar provoca probabil distrugeri majore în regiunea din jurul oraşului Herson.

După cu a relatat mass-media ucraineană, în ultimele 24 de ore, mai multe poduri care fac legătura între intre malurile estic şi cel vestic ale râului Nipru au fost grav avariate în urma retragerii trupelor ruse din oraşul Herson, la 11 noiembrie.

Mai multe secțiuni ale podului Antonovskiy, care traversează râul Nipru, aflat în apropiere de oraşul Herson, au fost grav avariate, potrivit unor noi imagini din satelit publicate de compania americană de imagistica prin satelit Maxar. 

Imaginile sunt în concordanță cu declarațiile făcute de surse ucrainene, potrivit cărora trupele ruse au distrus podul Antonivksi și podul de cale ferată de peste râul Nipru, podul barajului Nova Kakhovka, precum și podul Darivka de peste râul Inhuleț, pentru a încerca să blocheze înaintarea trupelor ucrainene în regiunea Herson ocupată de Rusia, a declarat în cel mai recent raport al său think tank-ul ISW.

Herson era singura capitală regională pe care Rusia reuşise să o ocupe de la începerea invaziei în Ucraina, pe 24 februarie. Trupele ucrainene au fost întâmpinate cu bucurie de locuitori după ce trupele ruse au părăsit oraşul. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel