În timp ce Putin participa la Înviere și se ruga pentru „granițele sfinte ale Rusiei”, ocupantul a lansat un tir de rachete asupra Ucrainei, ucigând cel puțin doi civili

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:

Sâmbătă seara, președintele rus Vladimir Putin și numeroși credincioși din Moscova au participat la slujba de Înviere, oficiată de capul Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, un susținător fervent al liderului rus și al războiului său din Ucraina, relatează Agerpres, care citează Reuters. Asta în timp ce Armata rusă bombarda Ucraina și lăsa în urmă o nouă listă de morți civili.

Putin a făcut semnul crucii de mai multe ori în timpul slujbei, care a început sâmbătă seara și a continuat până în primele ore ale zilei de duminică. Când patriarhul Kirill a rostit "Hristos a înviat!", Putin s-a alăturat credincioșilor prezenți, răspunzând: "Adevărat a înviat!", conform agenției britanice de presă.

Capul Bisericii Ruse a susținut ferm războiul din Ucraina, care a intrat deja în al treilea an. Zeci de mii de oameni au fost uciși, iar milioane de alți oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele de când Putin a ordonat invadarea țării vecine în februarie 2022.

În cadrul slujbei de Înviere, patriarhul rus s-a rugat pentru protejarea "granițelor sfinte" ale Rusiei și a exprimat speranța că Dumnezeu va opri "luptele interne" dintre Rusia și Ucraina, potrivit agenției de presă de stat TASS.

2. Sursă foto... (putin-biserica_01950200.jpg)

Biserica rusă, condusă de patriarhul Kirill, a luat măsuri drastice împotriva disidenței interne. Un preot a fost exclus pentru că a refuzat să se roage ca Dumnezeu să ghideze Rusia spre victoria asupra Ucrainei, iar un alt preot a fost suspendat pentru că a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziției care a murit într-o colonie penitenciară din regiunea arctică în februarie.

 

În noaptea de Înviere Armata rusă a lansat atacuri asupra Ucrainei

 

Un tir cu rachete ruseşti asupra regiunii Doneţk, în estul Ucrainei, a ucis două persoane, în timp ce un atac cu drone asupra oraşului Harkov, în nord-estul ţării, a făcut cel puţin şase răniţi, au indicat duminică responsabili locali, citaţi de AFP.

Ultimele atacuri au avut loc în timp ce creştinii ortodocşi din Ucraina şi din Rusia celebrau sărbătoarea Învierii.

"La Pokrovsk, tiruri cu rachete au ucis două persoane şi au avariat o casă", a declarat Vadim Filaşkin, guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk (est) într-un mesaj pe Telegram.

Localitatea Pokrovsk se află la circa 60 km nord-vest de oraşul Doneţk, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume ocupată de Rusia şi pe care Moscova pretinde că ar fi anexat-o.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că ruşii au lansat 24 de drone iraniene Shahed asupra teritoriului Ucrainei în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică şi că 23 dintre ele au fost doborâte.

"O casă şi dependinţele sale au ars în urma acestor atacuri. Şase persoane au fost rănite, între care o fetiţă născută în 2015", a declarat guvernatorul Harkovului, Oleg Sinegubov, pe Telegram.

Atât Moscova, cât şi Kievul au utilizat religia şi instituţia bisericii pentru a ralia societatea efortului de război, notează AFP.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat un mesaj video duminică de la Catedrala Sf. Sofia din Kiev, situată în centrul capitalei.

Înlocuindu-şi îmbrăcămintea militară obişnuită printr-o cămaşă tradiţională ucraineană, el a spus că Dumnezeu este un "aliat" al Ucrainei. "Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge definitiv moartea", a declarat Zelenski.

În cadrul catedralei, o expoziţie prezintă icoane religioase pictate pe lăzi de muniţie.

În Rusia, preşedintele Vladimir Putin nu a menţionat explicit războiul, pe care Kremlinul îl numeşte "operaţiune militară specială", în mesajul său de Paşti.

Într-un discurs public adresat patriarhului Kirill, capul Bisericii ortodoxe ruse care susţine ferm invazia Rusiei în Ucraina, Putin i-a mulţumit pentru "cooperarea fructuoasă în perioada dificilă actuală, în timp ce este important pentru noi să ne unim eforturile în vederea dezvoltării constante şi a întăririi patriei".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel