Igor Dodon s-a impus lejer în Transnistria

Eduard Pascu |
Data publicării:
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova și Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Sursă foto: Kremlin
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova și Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Sursă foto: Kremlin

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, care a candidat ca independent pentru un nou mandat, a obţinut voturile a peste 85% dintre alegătorii din Transnistria.

Datele comunicate de Comisia Electorală Centrală arată că în cele 42 de secţii de votare deschise pentru cetăţeni moldoveni din Transnistria au votat 31.071 alegători. Dintre aceştia, 26.658, adică 85,8%, au votat cu Igor Dodon.

Maia Sandu a fost votată de doar 4.413 cetăţeni cu drept de vot din stânga Nistrului, ceea ce reprezintă 14,2%, transmite Agerpres.

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, obţinând 57,75% din voturi, faţă de 42,25% obţinute de actualul şef al statului, socialistul Igor Dodon, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a finalizat, luni dimineaţă, centralizarea proceselor verbale din toate cele 2.143 de secţii de votare constituite atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în străinătate, iar datele cumulate indică un succes al Maiei Sandu cu 57,75% din totalul voturilor valabil exprimate.

Potrivit CEC, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat la urne 1.650.131 alegători, iar dintre aceştia 1.633.625 au avut voturile valabil exprimate. 

Citește și: Maia Sandu câştigă detaşat alegerile prezidenţiale; are un avans de 15% după numărarea a 99,86% din voturi

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel