Germania a eliminat F-35 din competiția pentru înlocuirea avioanelor Tornado. Eurofighter Typhoon, marele favorit

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
F-35
F-35

Germania a eliminat avioanele F-35 din competiția pentru înlocuirea avioanelor Tornado.

Berlinul va alege între avioanele de luptă Eurofighter de la Airbus şi F/A-18 de la Boeing, potrivit Ministerului Apărării din Germania.

Decizia finală va fi luată după primirea informaţiilor necesare de la Boeing şi Airbus, informează Reuters. Nu a fost precizat un termen final pentru luarea deciziei, dar procedura ar putea lua timp dat fiind că guvernul american va trebui să certifice din acest punct de vedere ambele avioane.

Ministrul apărării Ursula von der Leyen (CDU) promisese iniţial că decizia privind planurile de achiziţie - estimate de unii experţi la peste 15 miliarde de euro - va fi luată până la sfârşitul lui 2018.

Aviaţia militară germană va face, de asemenea, paşi înainte cu îndelung-aşteptatele planuri de înlocuire a celor mai vechi 33 de aparate Eurofighter, folosite în prezent mai ales pentru misiuni de poliţie aeriană sau antrenament, cu avioane mai moderne de la acelaşi producător în anii viitori, mai spun sursele.

 

Eurofighter Typhoon, marele favorit

 

Decizia marchează un eşec pentru Lockheed, principalul producător american de armament, care spera să încheie un contract care să se adauge recentelor vânzări de avioane F-35 către alte state europene, cel mai recent către Belgia.

Potrivit DefenseNews, marele favorit este Eurofighter Typhoon. Cu toate acestea, decizia nu rezolvă o mare problemă a Germaniei și anume că avioanele Eurofighter nu sunt certificate pentru a trasporta arme nucleare americane. Astfel, pentru a corespunde angajamentelor NATO, Germania trebuie să ia în calcul și acest aspect.

Responsabili militari germani au afirmat că avioanele Tornado, care au intrat în serviciu în 1983, trebuie înlocuite urgent din cauza costurile de mentenanţă tot mai ridicate. Potrivit unor surse, costurile adiţionale pentru prelungirea duratei lor de viaţă dincolo de anul 2030 ar putea ajunge la 8 miliarde de euro.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel