“Frăția în luptă” la nivelul OTSC nu mai este “indestructibilă”. Armenia nu participă la exercițiile organizației planificate în Republica Belarus, la începutul lunii septembrie  

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:

Statele membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) se pregătesc pentru desfășurarea celor mai mari exerciții din acest an, care sunt programate pe teritoriul Republicii Belarus. De la activitățile de pregătire pentru luptă va lipsi Armenia, care acuză în continuare lipsa de sprijin din partea organizației în timpul conflictului cu Azerbaidjanul.

Ministerul Apărării din Republica Belarus a anunțat că, în perioada 01-06 septembrie, pe teritoriul belarus, se va desfășura exercițiul operativ-strategic al OTSC cu numele de cod Frăția în luptă-2023.

,,Contingentele militare participante la exercițiu vor începe să sosească în Republica Belarus încă de mâine”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția rusă Interfax.

După cum au informat reprezentanții Ministerului belarus al Apărării, în concepția generală a exercițiului operativ-strategic sunt incluse o serie de exerciții comune și speciale, care combină antrenarea diferitelor forțe colective ale OTSC.

Este vorba, în primul rând, de exercițiul comun Interacțiune-2023 al Forțelor colective de reacție rapidă, care prevede îndeplinirea de misiuni privind întrebuințarea forțelor și mijloacelor sistemului de securitate colectivă al OTSC pentru rezolvarea unei situații de criză din regiunea est-europeană.

La acesta se vor adăuga exercițiile speciale Căutarea-2023 și Eșalon-2023. Primul dintre aceste implică forțele și mijloacele de cercetare din cadrul Forțelor Armate ale statelor membre ale OTSC, iar cel de-al doilea structurile de asigurare logistică ale forțelor colective.

În același timp, pentru prima dată, pe teritoriul Republicii Belarus va fi executat și exercițiul special Bariera-2023, cu forțele comune de protecție chimică, biologică și împotriva radiațiilor, precum și cu sprijin medical.

Pe timpul exercițiilor vor fi folosite poligoane și zone de teren din regiunile Brest, Grodno și Minsk.

După cum a anunțat Serviciul de presă al OTSC, la exerciții vor participa aproximativ 2.500 de militari din statele membre și peste 500 de unități de tehnică militară.

,,În conformitate cu acordurile la care s-a ajuns în timpul discuțiilor de la conferințele de planificare, la exerciții vor lua parte contingente naționale din Republica Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Federația Rusă și Tadjikistan”, au informat reprezentanții OTSC într-un comunicat de presă dat publicității de agenția BelTA din Republica Belarus.

La festivitatea de deschidere a exercițiilor este planificată participarea secretarului general al OTSC, Imangali Tasmagambetov.

,,Scopul principal al exercițiilor constă în perfecționarea coordonării și coerenței acțiunilor organelor de conducere și comandă, în timpul pregătirii și desfășurării unei operații comune. În plus, exercițiile vizează îmbunătățirea abilităților practice și deprinderilor comandanților în conducerea unităților și subunităților militare în timpul luptei și a operațiilor speciale, au notat reprezentanții Serviciului de presă al OTSC.

După cum au concluzionat aceștia, în perioada 01-06 septembrie, în regiunea Ostrovets din Republica Belarus, vor avea loc și o serie de antrenamente pentru asigurarea securității nucleare și a protecției populației împotriva radiațiilor, ca parte a exercițiului special Skala-2023, cu participarea unităților de salvare ale statelor membre ale OTSC.  

Comentariul autorului: Reprezentanții organizației au anunțat anterior că, până la sfârșitul anului, pe teritoriul Kârgâzstanului, va fi organizat și exercițiul Frăția indestructibilă-2023 al Forțelor de menținere a păcii ale OTSC.

Inițial, acesta trebuia să se desfășoare pe teritoriul Armeniei, însă, în luna ianuarie 2023, premierul armean, Nikol Pashynian, a declarat că este inadecvat ca în anul 2023 să se organizeze exerciții ale OTSC pe teritoriul țării. Astfel, acesta a întărit revolta Armeniei, care a reclamat lipsa de sprijin în timpul conflictului cu Azerbaidjanul.

Trebuie precizat faptul că, din cauza relațiilor bune cu Azerbaidjanul, care nu este membru al organizației, Federația Rusă a evitat să se plaseze în mod tranșant de partea Armeniei în disputa dintre cele două state. Ca urmare, la solicitarea Armeniei de sprijin militar din partea OTSC, reprezentanții ruși au impus adoptarea unei decizii, care a vizat trimiterea unei comisii mixte la fața locului, pentru rezolvarea situației.

Prin urmare, OTSC, din care în mod normal fac parte șase state (Federația Rusă, Armenia, Republica Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan), funcționează acum fără reprezentanții Armeniei, care privesc din ce în ce mai insistent către Occident.

Din această cauză, se poate aprecia că exercițiile planificate pe teritoriul Republicii Belarus nu reprezintă o amenințare la adresa Ucrainei, iar trupele participante nu vor putea fi folosite pentru declanșarea unei eventuale ofensive pe teritoriul ucrainean. De fapt, forțele și mijloacele organizației prezente în Republica Belarus nu vor fi suficiente pentru un astfel de demers.

Pe parcursul conflictului din Ucraina, partea rusă și-a repatriat și majoritatea militarilor și a tehnicii de luptă deplasate în Republica Belarus începând din luna ianuarie 2022. Trupele ruse au fost transferate treptat în zonele frontului din estul și sudul Ucrainei, reducând astfel probabilitatea executării unui atac asupra Ucrainei din direcția nord. Specialiștii militari ruși apreciau anterior că un astfel de demers ar fi util, pentru a întrerupe aprovizionarea Ucrainei cu arme și muniții din Occident, care sunt livrate, în special, prin Polonia.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel