Franța intensifică livrările de armament către Ucraina. Macron l-a informat pe Zelenski despre noi transferuri de armament

Obuzier autopropulsat Caesar. Sursă foto: Nexter
Obuzier autopropulsat Caesar. Sursă foto: Nexter

Franţa îşi va intensifica livrările de arme către Ucraina "în zilele şi săptămânile următoare", i-a promis marţi preşedintele Emmanuel Macron omologului său Volodimir Zelenski, confirmând angajamente în acest sens anunţate la sfârşitul lui aprilie, relatează agenția Agerpres, care citează AFP.

Şeful statului "a confirmat că livrările de arme de către Ucraina vor continua şi vor câştiga în intensitate în zilele şi săptămânile următoare, la fel ca transportul de echipament umanitar", a precizat Palatul Elysee.

Franţa a livrat peste 800 de tone de ajutor umanitar Ucrainei de la începutul ofensivei ruse pe 24 februarie, între care 13 vehicule de salvare suplimentare în acest weekend.

Cei doi lideri au "evocat garanţiile de securitate pe care Franţa le-ar putea aduce Ucrainei în cadrul unui acord internaţional, în scopul de a asigura respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării".

Zelenski i-a reproşat pe 12 mai lui Emmanuel Macron că vrea să-i asigure "o portiţă de ieşire" lui Vladimir Putin în conflict şi a estimat că "nu este nevoie să-i facă concesii politice" Rusiei.

Macron "nu a discutat niciodată cu Vladimir Putin fără acordul preşedintelui Zelenski", a replicat atunci preşedinţia franceză.

Emmanuel Macron l-a asigurat la sfârşitul lui aprilie pe omologul său care îi mulţumea pentru "trimiterea de material militar de anvergură care contribuie la rezistenţa ucraineană" că acest sprijin va continua "să se întărească, la fel ca asistenţa umanitară adusă de Franţa".

 

România, una din soluții privind exportul de cereale ucrainene


Cei doi preşedinţi au mai discutat marţi despre "căile posibile de a permite exporturile de cereale ucrainene, de care depinde o mare parte a lumii pentru alimentaţie".

Ucraina, unul dintre primii producători mondiali de cereale, se confruntă cu o blocadă navală totală din partea Rusiei, în special a portului Odesa, unul dintre principalele puncte de ieşire pentru exporturile sale.

România vecină reprezintă una dintre soluţiile posibile, prin transferul cerealelor cu trenuri, camioane sau barje şi încărcarea lor în portul Constanţa.

În condiţiile în care Franţa asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, Emmanuel Macron i-a confirmat de altfel omologului său "că cererea de aderare a Ucrainei la UE va fi studiată în cadrul Consiliului European din luna iunie", după avizul Comisiei Europene.

Preşedintele Zelenski se arată foarte rezervat în privinţa propunerii omologului său francez de a crea o "Comunitate politică europeană" din care să facă parte Ucraina în aşteptarea unei adeziuni depline la UE care, potrivit Parisului, ar putea dura "decenii".

CITEȘTE ȘI: Franța recunoaște în premieră că a trimis Ucrainei sisteme antitanc MILAN și tunuri autopropulsate Caesar

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel