Fost ministru de Externe al României: Igor Dodon transmite un mesaj de apropiere exagerată și necerută de Moscova

S.I. Catalin |
Data publicării:
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova și Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Sursă foto: Kremlin
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova și Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Sursă foto: Kremlin

Prin prezenţa la parada militară de la Moscova, unde, alături de militarii din Republica Moldova, vor defila şi militari din aşa-zisele republicil separatiste Abhazia şi Osetia, Igor Dodon transmite un mesaj clar de apropiere exagerată şi necerută de Moscova. 

Declaraţia a fost făcută la emisiunea Punctul pe Azi de la postul TVR MOLDOVA de Cristian Diaconescu, fost ministru de externe al României, care a mai menţionat că nu există niciun fel de dubiu asupra orientării politice a lui Igor Dodon.

Fostul diplomat român a menţionat că un stat suverna nu trăieşte doar prin persoana preşedintelui, exerciţiul democratic al poporului suveran fiind mult mai important.

„Este de văzut în ce direcţie vor să se îndrepte instituţiile şi cetăţenii Republicii Moldova. Dacă vor să se apropie de lumea occidentală, vor avea obligatoriu România ca partener. Semnalele şi într-o direcţie şi alta pot funcţiona în momente scurte de timp, dar ca atitudine statală sunt contraproductive”, a spus Cristian Diaconescu.

Fostul ministru român de externe a menţionat că, atunci când se îndrepta clar spre UE, Republica Moldova era considerată cea mai iperformantă ţară dintre statele Parteneriatului Estic.

„Ulterior, situaţia a devenit confuză. Astăzi apar mesaje amestecate din Republica Moldova. Proiectul european regresează şi în interpretarea publică, dar şi la nivel instituţional”, a spus Cristian Diaconescu.

Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională din România, a spus că suveranitatea este un aspect care trebuie menţinut în fiecare zi.

„Am uneori impresia că conducătorii Republicii Moldova au probloeme cu propria lor suveranitate. Când eţti demnitar al acestei ţări nu respecţi ideea de suveranitate, atunci alţi actori statali vor fi foarte puţini atraşi să îţi respecte suveranitatea”, a spus Iulian Fota.

Fostul consilier prezidenţial a mai precizat că şi la Bucureşti şi la Bruxelles există o anumită oboseală vis-a-vis de Republica Moldova.

„Este din ce în ce mai dificil să înţelegi ce vor politicienii şi opinia publică din Republica Moldova. Marea majoritate a politicienilor din Republica Moldova se gândesc cum să îşi umple propriile buzunare. Cum opinia publică se complace, intervine lehamitea şi la Bruxelles şi la Bucureşti”, a spus Iulian Fota.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel