Forţele israeliene au lansat, din eroare, proiectile către un avion civil israelian

S.I. Catalin |
Data publicării:

Forţele israeliene desfăşurate în zona Înălţimilor Golan au tras din eroare asupra unui avion civil israelian pe care l-au confundat cu un avion inamic despre care au crezut că se infiltrase dinspre Siria, transmite dpa.

Considerând că avionul respectiv reprezenta o ameninţare iminentă, forţele israeliene de la sol au lansat proiectile către acesta până şi-au dat seama că este vorba despre un avion israelian, a explicat o purtătoare de cuvânt a armatei Israelului.

Nu au fost raportate persoane rănite în urma acestui incident.

Pilotul implicat în incident a declarat pentru site-ul de ştiri Ynet că s-a aflat ''la un metru şi jumătate de dezastru''. El a spus că a simţit o izbitură în una dintre aripile avionului şi că iniţial a crezut că aeronava a fost lovită de o pasăre, după care a observat că avionul pierdea combustibil.

,,Acesta este un incident grav care este analizat'', a adăugat purtătoarea de cuvânt a armatei israeliene.

Înălţimile Golan - zonă bogată în resurse de apă - au fost cucerite de statul evreu de la Siria în 1967. Israelul a anexat teritoriul în 1981, deşi suveranitatea statului evreu asupra Înălţimilor Golan nu a fost recunoscută internaţional.

În martie acest an, preşedintele american Donald Trump a semnat la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, decretul prin care recunoaşte oficial suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel