Forţele afgane, problemă greu de depășit la elicopterele Black Hawk livrate de SUA

Sebastian Florea |
Data actualizării: | Data publicării:

Forţele afgane se confruntă cu o problemă neașteptată privind elicopterele Black Hawk livrate de SUA.

Statele Unite ale Americii riscă să livreze Afganistanului elicoptere Black Hawk de ultimă generaţie pentru care forţele aeriene ale ţării nu au piloţi şi nici mecanici pregătiţi, a avertizat marţi un organism guvernamental de supraveghere, transmite Reuters. Avertismentul Inspectorului special pentru reconstrucţia Afganistanului (SIGAR) vine pe fondul temerilor legate de situaţia dificilă în care se va regăsi armata afgană în urma retragerii trupelor străine aliate, după peste 17 ani.

În Qatar vor fi reluate la 25 februarie discuţiile dintre emisari ai SUA şi ai talibanilor cu privire la retragerea celor circa 16.000 de trupe ale NATO în majoritate americane aflate în Afganistan, precum şi la un armistiţiu pentru a pune capăt celui mai îndelungat război în care a fost implicată America. Armata SUA a livrat primele 16 din totalul prevăzut de 159 elicoptere Black Hawk UH-60 destinate forţelor aeriene şi speciale afgane, dar SIGAR are dubii privind capacitatea Afganistanului de a 'absorbi' toate aceste echipamente până în 2023. Potrivit agenţiei, piloţii afgani au nevoie de programe de antrenament şi de învăţare a limbii engleze, iar echipele de întreţinere a aeronavelor au nevoie la rândul lor de un program de instruire pentru a le putea lua locul contractorilor străini.

'Date fiind preocupările că forţele aeriene afgane şi unitatea aeriană afgană pentru misiuni speciale ar putea să nu fie capabile să utilizeze la deplinul potenţial cele 159 de aeronave când acestea vor fi livrate, Ministerul Apărării riscă să risipească banii contribuabililor americani pe achiziţia de aparatură pe care forţele afgane nu le pot pilota sau întreţine', a subliniat SIGAR. Potrivit SIGAR, obiectivul deja redus ca SUA să asigure instruirea a 320 de piloţi afgani riscă să nu fie îndeplinit, rata de promovare a acestui program fiind în prezent de sub 75%.

Elicopterele Black Hawk americane urmează să înlocuiască flota de elicoptere din epoca sovietică folosite actualmente de forţele aeriene afgane. Armata SUA a recunoscut că UH-60 au 'performanţe limitate' comparativ cu elicopterele MI-17, care pot zbura la altitudini mai mari şi pot transporta mai mulţi pasageri, dar majoritatea misiunilor forţelor aeriene afgane nu au nevoie de capacităţile suplimentare oferite de MI-17, notează SIGAR.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel