SUA au ales succesorul pentru aeronavele AWACS: Boeing E-7A, selectat ca viitorul avion de avertizare timpurie al Forțelor Aeriene

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Aeronava AWACS E-7A / US Air Force
Aeronava AWACS E-7A / US Air Force

SUA intenționează să înlocuiască vechile aeronave E-3 de avertizare timpurie și control AWACS, cu o variantă modernă - avionul E-7A. Producția unei versiuni a avionului, adaptată nevoilor Forțelor Aeriene ale SUA, va începe în 2025, iar estimările privind intrarea în serviciu indică cu aproximație anul 2027, au anunțat Forțele Aeriene.

Forțele aeriene americane intenționează să cumpere avioane Boeing E-7A Wedgetail de avertizare timpurie  (de tip AWACS) pentru a înlocui flota veche de Beoing E-3, se arată într-un comunicat al Departamentului Forțelor Aeriene.

Contractul de 1,2 miliarde de dolari și va fi onorat de Boeing.

E-7A Wedgetail poate urmări și furniza date pentru ținte aeropurtate în timp real. E-7A  „va oferi capabilități avansate de reperare a țintei în mișcare și de gestionare a luptei, operațiuni de comandă și control, precum și un radar avansat Multi-Role cu scanare electronică, care îmbunătățește gestionarea luptei aeriene” mai arată Forțele Aeriene.

Aeronava AWACS E-3, aflată în dotarea Forțelor Aeriene al SUA

Noua aeronavă E-7A va înlocui avioanele E-3B/G AWACS, acestea având o rată de a efectua misiuni care se situează la sub 60%.

 

Boeing E-7A

 

E-7A are la bază modelul 737-700 și va avea încorporat un radar de scanare electronică. Actuala aeronavă Beoing  E-3 deține un radar de scanare mecanică, mai puțin performant.

Boeing a anunțat că va dezvolta două noi variante ale E-7 pentru Forțele Aeriene ale SUA, fără a oferi detalii despre diferențele dintre versiuni.

Potrivit Forțelor Aeriene, primul avion e așteptat să intre în serviciu până în 2027, livrarea aeronavelor fiind palnificată să se încheie în 2032.

„E-7A va fi principalul avion de tip AWACS al Forțelor Aeriene pentru detectarea, identificarea, urmărirea și raportarea tuturor activităților aeriene către comandanții forțelor comune”, a declarat Andrew Hunter, secretar adjunct al Forțelor Aeriene pentru Achiziții, Tehnologie și Logistică.

Printre operatorii de E-7 se numără Royal Australian Air Force (RAAF), Republic of Korea Air Force, Turkish Air Force și Royal Air Force din Regatul Unit.

Australia a fost primul client al avionului și l-a desfășurat în Irak și Siria alături de armata americană.

E-7 poate rămâne în aer chiar și 17 ore, așa cu au demontrat-o Forțele Aeriene Australiene, care au zburat în zona Orientului Mijlociu, misiune care a inclus două realimentări aeriene.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel