Forța Spațială a SUA lanseză un satelit într-un timp record

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:

Compania Northrop Grumman, a lansat duminică un satelit de dimensiuni reduse (masa de 325 kg) pentru Forța Spațială a SUA,  a informat publicația Nasa Spaceflight.

Misiunea Tactically Responsive Launch 2 (TacRL-2 – Lansarea nr.2 de Răspuns Tactic), care a fost declarată drept un succes, a avut ca principal scop demonstrarea capacității de pregătire și efectuare a unei lansări, într-un interval de timp scurt.

”Echipa noastră a reușit să execute proiectarea, integrarea și testarea vehiculului de lansare pentru TacRL-2, în mai puțin de patru luni de la atribuirea contractului”, a declarat Rich Straka, vicepreședinte pentru vehicule de lansare, la Northrop Grumman.

Natura exactă a misiunilor satelitului nu a fost dezvăluită, dar conform precizărilor Forței Spațiale, este secundară acestei demonstrații. Totuși s-a lăsat să se înțeleagă că, satelitul contribuie la o mai bună înțelegere a domeniului spațial, de regulă o acoperire pentru misiunile de monitorizare a activităților altor sateliți.

Pentru pregătirea misiunii nu a fost realizat nimic special, echipele folosind ceea ce deja există. Racheta de lansare a fost un Pegasus XL, care a fost ridicată la o altitudine de peste 12.000 de metri, deasupra Oceanului Pacific, de un avion L-1011 ”Stargazer”. 

TacRL-2 a fost prima sa misiune pentru Forța Spațială a Statelor Unite, structură care a fost formată la sfârșitul anului 2019 din fostul Comandament spațial al Forțelor Aeriene ale SUA.

Forța Spațială ar fi plătit în jur de 28,1 milioane de dolari pentru serviciile de lansare ale companiei Northrop Grumman în misiunea din 13 iunie 2021, aproximativ jumătate din ceea ce NASA a plătit pentru lansarea cu racheta Pegasus a satelitului ICON, care a fost trimis pe orbită în 2019.

Deși acordul de principiu, pentru lansarea de duminică, a fost dat în iulie 2020, Northrop Grumman și unitatea Delta 30 a Forței Spațiale  (fosta Aripă 30 Lansare Spațială) au primit un preaviz pentru lansare, doar în urmă cu trei săptămâni.

În acest timp, compania a trebuit să preia satelitul, să îl încapsuleze pe rachetă, să atașeze racheta la avionul de transport Stargazer și să efectueze toți pașii obișnuiți și verificările specifice unei lansări, activitățile fiind desfășurate la Baza Vandenberg din California a Forței Spațiale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel