Forțele lui Bashar al-Assad au bombardat provincia Idlib. Trei copii au fost uciși

Eduard Pascu |
Data publicării:

Patru civili, printre care trei copii, și-au pierdut viața în bombardamentele desfășurate de trupele lui Bashar al-Assad asupra provinciei Idlib din Siria, transmite agenția turcă Anadolu.

Patru civili, inclusiv trei copii, au fost uciși de un bombardament de artilerie într-o zonă din nord-vestul Siriei, a anunțat Protecția civilă din Siria (căștile albe). Regimul și aliații săi au continuat atacurile aeriene și terestre asupra așezărilor civile din zonă, mai anunță Protecția civilă.

În septembrie 2018, Turcia și Rusia au convenit să transforme Idlib într-o zonă tampon în care să fie interzise în mod expres actele de agresiune.

Însă mai mult de 1.800 de civili au fost uciși în atacuri ale regimului și forțelor rusești, și peste 1,7 milioane de oameni au ajuns în Turcia în ultimul an.

Turcia rămâne țara cu cei mai mulți refugiați din lume, găzduind peste 3,7 milioane de migranți de la începutul războiului civil din Siria în 2011.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel