Erdogan şi Merkel au discutat într-o videoconferinţă despre disputa din Mediterana de Est

Eduard Pascu |
Data publicării:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat miercuri că diferendul cu Grecia în Marea Mediterana poate fi soluţionat printr-un dialog "constructiv", exprimându-şi în acelaşi timp hotărârea de a apăra interesele Turciei în această zonă, relatează AFP.

În cadrul unei videoconferinţe cu cancelarul german Angela Merkel, a cărui ţară face oficiul de intermediar între Turcia şi Grecia, Erdogan a afirmat că "dezacordurile în Mediterana de Est" pot fi soluţionate prin negocieri, cu condiţia ca ele să fie desfăşurate cu o abordare constructivă bazată pe echitate", potrivit preşedinţiei turce.

Dar el a declarat că ţara sa "va continua să pună în aplicare o politică decisă şi activă pentru a-şi apăra drepturile" în acest sector, potrivit aceleiaşi surse, transmite Agerpres.

Turcia şi Grecia îşi dispută zone în Mediterana de Est potenţial bogate în gaze naturale. Tensiunile s-au agravat la sfârşitul lui august, atunci când cele două ţări au efectuat manevre militare rivale.

Criza este pe agenda summitului UE de pe 24 şi 25 septembrie de la Bruxelles. Grecia este susţinută în această criză de mai multe ţări europene, printre care şi Franţa.

Ankara a anunţat luni că revenirea în port duminică a uneia dintre navele de prospectare trimise în Mediterana de Est, Oruc Reis, în centrul tensiunilor cu Grecia, a fost motivată de lucrări de mentenanţă de rutină şi nu reprezintă un pas înapoi.

Miercuri, Ankara a prelungit până la 12 octombrie lucrările de cercetare desfăşurate de o altă navă turcă, Yavuz, în largul Ciprului, în pofida protestelor internaţionale.

În vizită la Nicosia, preşedintele Consiliului European Charles Michel a exprimat miercuri angajamentul Uniunii Europene pentru apărarea drepturilor Ciprului în disputa sa cu Turcia din Mediterana.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat la rândul ei Turcia împotriva oricărei tentative de "intimidare" a vecinilor săi în disputa legată de resursele de gaze din Mediterana de Est.

Citește și: Erdogan avertizează Franța să nu 'caute ceartă' cu Turcia și cere Greciei să 'stea departe' de acțiunile Parisului

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel