Emisar ONU avertizează în privinţa riscului unui conflict generalizat

Elena Badea |
Data publicării:
Ghassan Salame
Ghassan Salame

Emisarul ONU în Libia, Ghassan Salame, a avertizat joi în privinţa riscului unei 'conflict generalizat' în această ţară după lansarea de către mareşalul Khalifa Haftar a unei ofensive asupra Tripoli, 'încurajată' potrivit lui de diviziunile internaţionale.

Într-un interviu exclusiv acordat AFP la Tripoli, Ghassan Salame a apreciat că ofensiva lansată pe 4 aprilie de Armata naţională libiană (ANL, autoproclamată) asupra capitalei, unde se află sediul guvernului de uniune naţională recunoscut de comunitatea internaţională, a intrat într-un 'impas militar'.

La solicitarea preşedinţiei germane, Consiliul de Securitate al ONU urmează să aibă o nouă reuniune cu uşile închise joi, la ora 19.00 GMT, pentru a studia 'drumul de urmat' în Libia, după ce un proiect de rezoluţie depus de Londra şi care solicită o încetare a focului nu a întrunit consensul necesar, potrivit unor diplomaţi. De la căderea în 2011 a regimului dictatorului Muammar Kadhafi după o revoltă populară, Libia a fost aruncată în haos, cu numeroase miliţii care fac legea şi o luptă pentru putere între guvernul de uniune naţională al lui Fayez al-Sarraj, la Tripoli, şi ANL a mareşalului Haftar, omul forte din estul Libiei. Reluarea ostilităţilor între ANL şi guvernul de uniune riscă să arunce ţara în război civil.

De mai multe zile, ANL, chiar dacă a anunţat progrese, bate pasul pe loc în sudul capitalei, liniile frontului aflându-se la o distanţă între 12 şi 50 km de Tripoli. Ghassan Salame a declarat că va reaminti Consiliului de Securitate joi că există 'o posibilitate de conflict generalizat'.

Ţările membre 'trebuie să fie mult mai active şi mult mai unite pentru a limita un astfel de conflict generalizat'. 'După primele succese ale ANL (...) observăm astăzi un impas militar', a spus el. Potrivit emisarului ONU, 'diviziuni internaţionale existau de dinainte de atac' şi ele l-au 'încurajat' pe mareşalul Haftar să se lanseze în cucerirea Tripoli.

Sute de morți și aproape 1000 de răniți

 

De pe 4 aprilie, cel puţin 205 persoane au fost ucise şi 913 rănite, potrivit unui ultim bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). OMS a indicat că echipele medicale şi de chirurgi pe care le-a mobilizat continuă să aibă intervenţii în spitalele de campanie instalate pe liniile frontului, la sud de Tripoli. Organizaţia internaţională pentru migraţie (OIM) a făcut miercuri referire la 25.000 de strămutaţi, dintre care peste 4.500 în 24 de ore, 'cea mai mare creştere a numărului de strămutaţi într-o singură zi'. Miercuri, departamentul de afaceri umanitare al ONU a anunţat deblocarea a două milioane de dolari pentru un ajutor umanitar de urgenţă pentru civilii prinşi în capcană în lupte, 'inclusiv refugiaţi şi migranţi vulnerabili'. Până în prezent, mareşalul Haftar nu vrea să se audă vorbind despre o încetare a focului, iar Fayez al-Sarraj refuză orice proces politic în absenţa unei încetări a focului şi a unei retrageri pe liniile de dinainte de începutul ofensivei. 'Poziţii ireconciliabile', potrivit unui diplomat. În contextul riscului unui blocaj în această ţară petrolieră în plin haos, beligeranţii vor încerca să se reînarmeze cu sprijinul susţinătorilor lor, în pofida embargoului privind armele decretat de ONU pentru Libia, se tem diplomaţii.

ANL vrea să-şi legitimeze ofensiva prezentând-o drept un război împotriva 'terorismului'. Guvernul de uniune naţională îl acuză în schimb pe mareşalul Haftar că vrea să-şi 'vândă agresiunea' comunităţii internaţionale. Într-o declaraţie pentru BBC din cursul acestei săptămâni, Ghassan Salame a apreciat că ofensiva lui Khalifa Haftar 'seamănă mai mult cu o lovitură de stat decât cu o luptă antiteroristă'.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel