Elveţienii susţin înăsprirea controlului asupra armelor de foc

S.I. Catalin |
Data publicării:

Doi din trei elveţieni cu drept de vot susţin introducerea unui control mai strict asupra armelor de foc, în concordanţă cu schimbările survenite în regulamentele Uniunii Europene în acest domeniu, relevă un sondaj de opinie realizat de gfs.bern şi dat vineri publicităţii, potrivit Reuters.

Astfel, 66% dintre alegătorii elveţieni chestionaţi sprijină un regim mai strict de control asupra armelor, în timp ce 33% se opun schimbării regimului actual. Marja de eroare a sondajului este de 2,9% puncte procentuale.

Restricţiile respective ar urma să se aplice şi Elveţiei întrucât această ţară, deşi nu este membră a UE, face parte din spaţiul Schengen. Un referendum pe această temă va fi organizat în 19 mai.

Eşecul de a adopta noile norme europene ar putea forţa Elveţia să părăsească spaţiul Schengen şi aşa-numitele ''regulamente Dublin'', acestea din urmă referindu-se la gestionarea cererilor de azil.

După atacurile teroriste de la Paris din 2015, Uniunea Europeană a înăsprit, în 2017, legislaţia cu privire la achiziţionarea armelor semiautomate precum cele folosite în atentatele din capitala Franţei.

Elveţia este una dintre ţările europene cu cele mai ridicate rate în privinţa deţinerii armelor de către persoane fizice, în nu mai puţin de 48% dintre gospodăriile elveţiene existând o armă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel