Eșecul uimitor de rușinos al Rusiei: Drona rusă S-70 Okhotnik, doborât chiar de un Su-57, a fost implicat în misiuni de bombardament asupra Ucrainei

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
În după-amiaza zilei de 5 octombrie, o dronă rusească S-70 Okhotnik a fost doborâtă în apropiere de localitatea Kostiantinivka din regiunea Donețk.
În după-amiaza zilei de 5 octombrie, o dronă rusească S-70 Okhotnik a fost doborâtă în apropiere de localitatea Kostiantinivka din regiunea Donețk.

Cea mai modernă dronă de luptă a Rusiei, Okhotnik-B, a fost doborâtă pe 5 octombrie în apropiere de localitatea Kostiantynivka din regiunea Donețk, au anunțat autoritățile locale. Analiştii militari occidentali califică incidentul drept un „eșec” pentru Rusia și subliniază că este probabil să aibă consecințe grave și de durată pentru programele Rusiei de dezvoltare a sistemelor de luptă fără pilot.

Potrivit diferitelor rapoarte, drona ar fi putut fi doborâtă fie de apărarea aeriană ucraineană, fie de „focul prieten” rusesc.

Mai multe publicații, inclusiv site-ul Defence Blog, indică interceptări radio care arată că S-70 a fost doborât de un Su-57 rusesc atunci când drona a avut o defecțiune tehnică în timpul unui zbor de testare, a pierdut contactul cu operatorul său de la sol și a deviat de la curs spre teritoriul controlat de Ucraina.

„Panica a izbucnit în rândul militarilor ruși responsabili pentru test”, notează Defence Blog.

Interceptările radio de la centrul de control al zborului au arătat că comandanții de la sol i-au ordonat pilotului Su-57 care însoțea drona să încerce să perturbe traiectoria de zbor a dronei care a deviat de la curs. În cele din urmă, s-a decis să se lanseze o rachetă aer-aer pentru a doborî drona”, adaugă site-ul.

Epava dronei doborâte a ajuns la armata ucraineană, după ce a fost găsită în apropiere de oraşul Konstantinovka, situat la aproximativ 16 kilometri de linia frontului.

De asemenea, publicaţia ucraineană Militarnyi arata ca forţele ruse au utilizat prototipul dronei grele S-70 Okhotnik pentru a lovi ținte terestre. Rămășițele unei bombe UMPB D-30 au fost găsite la locul prăbușirii avionului rusesc fără pilot.

UMPB D-30 este o muniție rusească dezvoltată pe baza bombei FAB-250, care este echipată cu un sistem de ghidare prin satelit. Potrivit unor rapoarte, raza sa maximă de acțiune poate fi de la 50 la 90 de kilometri.

Potrivit site-ului Army Recognition, cazul pierderea UAV-ului Okhotnik ar putea avea implicații grave pentru programele militare de dezvoltare a dronelor de luptă rusești.

„S-70 Okhotnik-B, care face parte din strategia de război aerian de nouă generație a Rusiei, este conceput pentru a efectua misiuni stealth, recunoaștere și lovituri de precizie în condiții foarte dificile''

Army Recognition scrie ca dezvoltarea acestei drone este ,,văzută ca un pas-cheie în evoluția Rusiei către războaie care utilizează inteligența artificială și sisteme de luptă integrate''.

Cu toate acestea, doborârea dronei subliniază necesitatea îmbunătățirii acestui sistem de arme și ar putea duce la o schimbare a modului în care aceste UAV-uri sunt utilizate pe câmpul de luptă, se arată în articol.

 

Drona S-70 nu pare să aibă caracteristici stealth

 

„Faptul că drona a fost doborâtă în urma unui «friendly fire», fie printr-o acțiune ostilă - sugerează că sistemele de război electronic și caracteristicile stealth ale Okhotnik ar putea trebui să fie îmbunătățite semnificativ atunci când se confruntă cu sisteme moderne de apărare aeriană”, conchide site-ul.

Defence Blog a fost mai categoric în evaluarea capacităților S-70: „Evaluările inițiale ale epavei pun la îndoială afirmațiile Rusiei privind existența unor funcții avansate. Contrar propagandei ruse, S-70 nu pare să aibă caracteristici stealth sau sisteme avansate de inteligență artificială, atât de mult promovate, notează site-ul în analiza sa. Publicația citează un expert ucrainean anonim în domeniul apărării: „Aceasta nu este o dronă de luptă avansată. Arată mai degrabă ca un planor cu capacități de zbor de bază și control radio”.

Forbes semnalează, de asemenea, posibile exagerări în declarațiile Rusiei cu privire la capacitățile dronei.

„Forțele aeriene americane, lider în domeniul inteligenței artificiale pentru dronele de luptă, se află încă la câțiva ani distanță de implementarea unei drone complet controlate de inteligența artificială. Forțele aeriene ruse sunt cu ani în urmă”, notează Forbes.

„Așadar, Okhotnik aproape sigur se bazează încă pe o conexiune radio puternică cu operatorii săi de la sol, probabil undeva în Rusia. Iar această legătură prin satelit este vulnerabilă la puternice interferențe radio care îngreunează comunicarea și navigația de-a lungul liniei de front de 700 de mile din Ucraina”, adaugă publicația.

Potrivit The Aviationist, următorul pas al Ucrainei va fi să trimită piesele S-70 pe care le-a obținut în Statele Unite pentru o analiză amănunțită.

„Deși Rusia continuă să dezvolte S-70, capacitatea sa de luptă rămâne sub semnul întrebării. Pierderea dronei în acest incident, combinată cu problemele evidențiate de acest eșec operațional, ridică îngrijorări serioase cu privire la viitorul programului''.

Defence Blog concluzionează: „În ciuda ambițiilor Rusiei de a desfășura sisteme avansate fără pilot, realitatea de pe teren sugerează că S-70 este încă departe de a fi activul de înaltă tehnologie pe care Kremlinul îl laudă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel