Donald Trump, în favoarea revenirii la G8, împreună cu Rusia

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele Donald Trump s-a declarat marţi în favoarea revenirii la G8 odată cu reintegrarea Rusiei, care a fost exclusă din grupul celor opt ţări cele mai industrializate în 2014, marcând astfel o nouă ruptură cu aliaţii săi din G7, relatează AFP.

,,Este mai important să fie Rusia. Multe dintre subiectele despre care vorbim au legătură cu Rusia, aş vedea-o revenind la G8'', a declarat Trump presei la Casa Albă, adăugând că ar susţine o revenire a Moscovei la G8 dacă se face o propunere în acest sens.

Membrii G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit) urmează să se reunească din nou în acest weekend la Biarritz, în sud-vestul Franţei, pentru un summit care se anunţă tensionat din cauza dezacordurilor dintre Trump şi aliaţii săi pe numeroase probleme (Iran, Siria, acordul de la Paris privind schimbările climatice etc.).

De la anexarea Crimeei în 2014, Rusia a fost exclusă din G8, care a devenit astfel G7.

La rândul său, preşedintele Franţei Emmanuel Macron a apreciat în iunie că ''fără un progres clar şi tangibil privind procesul de la Minsk'' (pentru a opri luptele în estul Ucrainei), ''nu poate exista o reformare a G8''.

Donald Trump a fost adesea criticat în Statele Unite, chiar şi în propria tabără, pentru indulgenţa manifestată faţă de Rusia şi Vladimir Putin.

Echipa de campanie a miliardarului republican a fost suspectată de colaborare cu Rusia la alegerile prezidenţiale din 2016.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel