Donald Trump: Angajamentul SUA faţă de NATO ''rămâne foarte puternic''

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că angajamentul SUA faţă de NATO ''rămâne foarte puternic'', explicând că ar putea retrage SUA din Alianţă fără aprobarea Congresului, dar nu este necesar acest lucru, într-o conferinţă de presă în a doua şi ultima zi a summitului NATO de la Bruxelles, relatează Reuters, AFP şi dpa.

"NATO este mult mai puternică acum decât cu două zile în urmă", a declarat Trump în finalul unei sesiuni convocate de urgenţă la iniţiativa sa consacrate bugetului Alianţei, pe care a calificat-o drept "fantastică" şi încărcată de un "puternic spirit colegial".

Liderul de la Casa Albă a precizat că în momentul de faţă este "foarte, foarte mulţumit" pentru că toţi aliaţii au promis să-şi majoreze "substanţial" bugetul apărării la niveluri "nemaiîntâlnite", iar în final obiectivul va fi "chiar ceva mai ridicat" decât cel de 2% din PIB evocat până acum.

"După atingerea obiectivului de 2%, vom începe să discutăm despre creşterea acestui prag", a menţionat el, indicând că "4% este cifra potrivită".

"Ieri le-am spus că sunt extrem de nemulţumit de ce se întâmplă. Acum suntem foarte mulţumiţi", a insistat Trump, care i-a criticat vehement miercuri pe aliaţi pentru că nu-şi respectă angajamentul de a creşte cheltuielile cu apărarea.

"Cred în NATO", a spus preşedintele american, adăugând că "nu este necesar" să ameninţe cu retragerea din Alianţă pentru a convinge statele aliate să-şi majoreze aceste cheltuieli.

Donald Trump a ţinut să reafirme în aceeaşi conferinţă de presă că este foarte "consecvent" şi "un geniu foarte stabil", mărturisind totodată că are un "mare respect" pentru Germania, pe care o criticase vehement miercuri şi chiar cu câteva ore în urmă din cauza bugetului său militar. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel