”Discutăm măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui”. Trump și și Zelenski se vor întâlni săptămâna aceasta

Trump și Zelenski la Casa Albă / Agerpres
Trump și Zelenski la Casa Albă / Agerpres

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va călători la Washington "săptămâna aceasta" pentru a se întâlni cu omologul său american, Donald Trump, precum şi cu alţi oficiali din domeniul energiei şi apărării, transmite Agerpres.

Ucraina, care se opune invaziei rusești din februarie 2022, este interesată de rachetele de croazieră americane Tomahawk. Zelenski a descris anterior livrarea rachetelor Tomahawk, de care Rusia se teme, ca fiind un mijloc de a forța Moscova să pună capăt războiului început în urmă cu mai bine de trei ani.

Zelenski a declarat că speră să se întâlnească cu Donald Trump vineri şi că va avea, de asemenea, "alte întâlniri" cu oficiali americani.

"Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta", a declarat el într-o conferinţă de presă la Kiev, alături de şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas. "Trebuie să discutăm o serie de măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui", a adăugat el, fără a oferi mai multe detalii.

Aflat la bordul aeronavei Air Force One, la întoarcerea în Statele Unite din Orientul Mijlociu, președintele american Donald Trump a confirmat că se va întâlni vineri la Casa Albă cu președintele Zelenski.  

Trump a declarat luni că președintele turc Recep Tayyip Erdogan ar putea juca un rol central în încheierea războiului din Ucraina. Turcia, membră NATO, menține legături cu Rusia și acționează ca partener pentru Ucraina. Turcia a găzduit de mai multe ori în acest an discuții diplomatice între Kiev și Moscova la Istanbul, care au produs puține progrese, dar au dus la schimburi de prizonieri.

 

Un acord de pace dorit doar de Ucraina și SUA

 

Trump a încercat de mult timp să pună capăt războiului, inclusiv prin întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska. Ucraina a fost de acord în repetate rânduri cu propunerea SUA de încetare a focului necondiționat, dar Rusia a refuzat să oprească luptele.

În ultimele zile, Ucraina a fost ţinta unor noi valuri de bombardamente ruseşti asupra infrastructurii sale energetice, care ameninţă să priveze mulţi ucraineni de electricitate şi căldură pe măsură ce se apropie iarna. La rândul lor, atacurile cu drone ale ucrainenilor au paralizat aprozimativ 40% din capacitatea de rafinare a petrolului rusesc.

În acest weekend, liderul ucrainean a vorbit de două ori în două zile cu Donald Trump prin telefon.

Luni, Zelenski a declarat că a discutat "în detaliu" în timpul acestor apeluri cu Trump despre "capacităţile (de atac) cu rază lungă de acţiune ale Ucrainei".

El a menţionat în special întâlniri în Statele Unite cu reprezentanţi ai "companiilor militare" şi cu membri ai Congresului SUA. "Subiectul principal va fi apărarea aeriană, dar voi avea şi întâlniri cu companii din sectorul energetic", a continuat el.

Duminică, Trump a afirmat că l-ar putea ameninţa pe preşedintele rus Vladimir Putin cu livrarea de rachete americane Tomahawk cu rază lungă de acţiune către Kiev dacă Rusia nu va fi de acord să pună capăt războiului izbucnit în 2022.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel