De Ziua Națională a Italiei, Ambasadorul Mangoni: Sprijinim constant România, de la intrarea în UE și Schengen, la misiunile de poliție aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Națională a Italiei, 2 iunie 2025
Ziua Națională a Italiei, 2 iunie 2025

Pe 2 iunie, Ambasada Italiei la București a organizat o recepție cu ocazia Zilei Naționale a Italiei, la care au participat numeroși invitați din partea autorităților române, ai corpului diplomatic acreditat la București, precum și reprezentanți ai comunității de afaceri româno-italiene.

În deschiderea evenimentului, Ambasadorul Italiei la București, E.S. Alfredo M. Durante Mangoni, a subliniat excelentele relații bilaterale dintre cele două țări.

Un element esențial al parteneriatului româno-italian îl reprezintă cooperarea solidă din cadrul Alianței Nord-Atlantice, un exemplu recent fiind participarea Forțelor Aeriene Italiene (Aeronautica Militare) la misiunile de poliție aeriană ale NATO desfășurate pe teritoriul României — aceasta fiind cea de-a patra astfel de misiune în ultimii ani.

Prezent la eveniment, premierul României, Cătălin Predoiu, a ținut să sublinieze că parteneriatul româno-italian reflectă angajamentul comun pentru un dialog politic pragmatic, o cooperare economică solidă și un schimb cultural bogat și fertil.

El a evidențiat, totodată, profunzimea legăturilor culturale dintre România și Italia:

„Ne unește ecoul limbii latine, ne leagă valorile transmise din generație în generație, iubirea pentru frumos, pentru artă și patrimoniu. De la schimburile academice la studiul limbii, de la sălile de clasă la catedrale și muzee, până la mult-așteptatul An Cultural România–Italia din 2026 și inițiative simbolice, cum este restaurarea statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian – patrimoniul nostru comun continuă să ne inspire și să ne apropie”, a declarat premierul.

 

Italia, ca un frate mai mare pentru România

Invitat recent în studioul DefenseRomânia, ambasadorul Alfredo M. Durante Mangoni a trecut în revistă principalele puncte comune pe care România și Italia le împărtășesc.

Italia are una dintre cele mai bine reprezentate comunități de oameni de afaceri în România:

„Companiile italiene activează în sectoare-cheie pentru dezvoltarea și modernizarea economiei românești, precum producția de oțel, energia, energia nucleară și gazele naturale – inclusiv prin proiecte de extracție de gaze din Marea Neagră”, a subliniat ambasadorul.

Totodată, comunitatea românească din Italia este un model de integrare reușită:

„Aceștia aduc o contribuție semnificativă la creșterea economiei italiene, iar drepturile lor au fost pe deplin recunoscute”, a adăugat el.

 

Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare

Cele două șantiere navale din România controlate de Fincantieri sunt la Brăila și Tulcea. Ambasadorul italian a precizat că aceste facilități ar putea fi reprofilate pentru construcția de nave militare, fiind deja discuții la nivel interguvernamental.

”Fincantieri, prin intermediul unei companii norvegiene numită Vard, gestionează două șantiere navale importante care sunt acum axate pe construcția de nave comerciale civile, dar pot fi foarte ușor reconfigurate pentru construcția de nave militare și există acum discuții între cele două guverne în această privință”, a precizat ambasadorul Mangoni.

Italia s-ar putea implica și în alte proiecte ale României din domeniul apărării, ambasadorul Mangoni confirmând că există discuții la nivelul ministerelor apărării celor două state.

”Asistăm dialogul dintre ministerele apărării din cele două țări pentru a identifica proiecte specifice legate de mijloacele navale sau de drone sau alte platforme. Suntem foarte angajați acum în dezvoltarea sistemelor de rachete, aceleași pe care le-am oferit Ucrainei pentru a se apăra”, potrivit lui Alfredo M. Durante Mangoni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel