De la Sputnik V la EpiVacCorona. Moscova le promite ruşilor un al doilea vaccin

S.I. Catalin |
Data publicării:

Rusia va lansa în februarie producţia în masă a celui de-al doilea vaccin al său împotriva COVID-19, a anunţat marţi premierul Mihail Mişustin, în contextul în care ţara a început săptămâna trecută o campanie de vaccinare în masă, informează AFP.

,,Luna viitoare lansăm producţia în masă a vaccinului EpiVacCorona", a declarat Mişustin în cadrul unei reuniuni televizate, precizând că guvernul rus a alocat 2 miliarde de ruble (circa 21,8 milioane de euro) în acest scop.

Acesta este al doilea vaccin dezvoltat de Rusia împotriva noului coronavirus, care a ucis până acum peste 2 milioane de persoane la nivel mondial.

Înregistrat în Rusia în octombrie, acest vaccin a fost dezvoltat de laboratorul Vektor din regiunea Novosibirsk (Siberia occidentală). Acest centru a efectuat cercetări secrete privind armele biologice în perioada sovietică şi deţine mostre ale unor virusuri diverse, variind de la variolă la Ebola.

Rusia a înregistrat în august primul său vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de centrul de cercetare moscovit Gamaleya în colaborare cu Ministerul Apărării din Rusia.

Numit Sputnik V, cu referire la primul satelit sovietic, vaccinul a fost întâmpinat cu scepticism, în special deoarece nu ajunsese în faza finală a testelor în momentul anunţării sale cu mare pompă de către autorităţi.

O parte semnificativă a elitei politice ruse a declarat totuşi că s-a vaccinat, preşedintele Vladimir Putin citând exemplul uneia dintre fiicele sale.

Săptămâna trecută, Rusia a lansat oficial o campanie de vaccinare în masă cu Sputnik V, în speranţa de a opri răspândirea epidemiei fără a reimpune un lockdown la nivel naţional.

Vladimir Putin a declarat luni că situaţia epidemiologică din ţară "se stabilizează", Rusia înregistrând zilnic mai puţin de 20.000 de cazuri noi pentru prima dată de la începutul lunii noiembrie.

Potrivit cifrelor oficiale publicate zilnic, ţara a înregistrat până marţi 3.756.931 de cazuri de coronavirus şi 70.482 de decese asociate COVID-19.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel