Numărul atacurilor asupra logisticii rusești din spatele frontului a crescut de patru ori între februarie și mai, ceea ce este considerat unul dintre cele mai mari succese ucrainene ale anului.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Kievul poate acum viza întreaga logistică militară rusă din teritoriile ocupate.
Așa că e de înțeles gestul disperat al rușilor care au început să-și vopsească vehicule militare în model zebră pentru a deruta dronele ucrainene echipate cu inteligență artificială.
Fotografiile postate pe canalele Telegram rusești și ucrainene arată camioane KamAZ, pe care armata rusă le folosește pentru transportul de personal și echipamente, acoperite cu dungi albe și negre.
Un astfel de design seamănă cu așa-numitul camuflaj orbitor, o tehnică din Primul Război Mondial, când navele aliate erau pictate în modele geometrice alb-negru pentru a îngreuna estimarea vitezei, distanței și direcției de către inamic. Metoda nu a mai fost utilizată ulterior datorită dezvoltării radarului, sonarului și urmăririi prin satelit.
Analiștii militari estimează că modelul a fost reintrodus pentru a deruta sistemele automate de recunoaștere a țintelor utilizate de dronele FPV asistate de inteligență artificială.
Apropo, modelul zebră este adesea folosit pe prototipurile de mașini pentru a îngreuna analiza noilor modele de către concurență înainte de prezentarea oficială.
Nu este clar cât de eficientă este metoda rusească
Distorsionarea aspectului vehiculelor ar putea, teoretic, îngreuna recunoașterea țintelor de către sistemele de inteligență artificială. Cu toate acestea, având în vedere că operatorii umani sunt încă implicați în luarea deciziilor cheie, mulți se îndoiesc de eficacitatea acestei tactici.
Russia has started to paint military vehicles in zebra stripes in an attempt to confuse Ukrainian drones using AI-targeting pic.twitter.com/8s0GnWsCkP
— Visegrád 24 (@visegrad24) May 31, 2026
„Dacă unul dintre aceste camioane KamAZ cu model zebră ar intra în vizorul unui operator de drone ucrainean, vopseaua ar avea probabil un efect foarte mic, cu excepția, poate, a celui psihologic. Operatorul s-ar putea să nici nu observe dacă drona ar folosi o cameră de termoviziune”, arată Defense Express.
Mai mult, avantajul ar putea fi de scurtă durată. Actualizarea software-ului dronelor cu un nou model de identificare ar necesita câteva linii de cod.
O problemă specială pentru ruși sunt dronele americane Hornet, în valoare de aproximativ 4.600 de dolari, cu o rază de acțiune de până la 200 de kilometri. Acestea utilizează țintire semi-autonomă, au fost antrenate pe baza a mii de ore de filmare a țintelor militare rusești și se bazează pe rețeaua de sateliți Starlink pentru a fi imune la bruiaj.
Ambele părți folosesc deja o serie de soluții neobișnuite pentru a se proteja împotriva dronelor kamikaze, inclusiv „tancuri broaște țestoase” care au o structură metalică suplimentară care să oprească dronele.