Cum a epuizat Federația Rusă rezervele sovietice de armament și în ce condiţii rușii ar putea rămâne fără tancuri şi obuziere autopropulsate

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Încet, dar sigur, se apropie momentul în care rușii ar putea fi puşi în faţa faptului împlinit să admită că Rusia nu are suficiente resurse tehnice pentru un război de lungă durată împotriva Ucrainei. Dacă Rusia continuă să mențină intensitatea actuală a războiului împotriva Ucrainei, până în iarna anului 2022, armata rusă va rămâne de fapt fără resurse tehnice pentru a continua ostilitățile, precizează ediția de limbă rusă a revistei The Insider.

Armata rusă s-ar putea confrunta cu o lipsă acută de armament înainte de sfârșitul anului, pe măsură ce își continuă agresiunea militară, relatează The Insider, precizând că o astfel de situaţie ar genera o serie de noi probleme pentru forţele ruse de ocupaţie care acum se chinuie să-şi menţină poziţiile pe linia frontului din Ucraina.

De la începutul agresiunii militare ruse în Ucraina a tot circulat un mit că armata rusă ar avea stocuri foarte mari de muniție pe care le-a moştenit din perioada URSS, iar asta i-a făcut pe mulţi să creadă că Rusia poate întreţine mult timp invazia militarea.

Dar, analiştii publicaţiei The Insider susțin contrariul - armata rusă a consumat cea mai mare parte din arsenalul său sovietic de muniții până în 2002, în timpul conflictelor militare din Cecenia. Cu toate acestea, toate aceste stocuri de muniţie au început să se diminueze considerabil în timpul războiului din Siria, in perioada 2014-2016, unde Rusia a intervenit pentru al menţine la putere pe Bashar Al-Assad.

The Insider a relatat că sancțiunile recente impuse Rusiei și contraofensivele reușite ale trupelor ucrainene au dus la scăderea rapidă a stocurilor de obuze de artilerie și vehicule blindate ale armatei ruse, în timp ce capacitatea sa de a efectua atacuri aeriene și de a lansa rachete ghidate se va epuiza probabil până la sfârșitul anului.

Având în vedere capacitatea scăzută a Rusiei de a reface stocurile de armament şi de a reaproviziona armata pe câmpul de luptă, contrat ritmului actual în care bombardează oraşele ucrainene, Publicaţia The Insider a estimat că armata rusă ar trebui să rămână fără armament până la sfârșitul anului, pe fondul unor serii repetate de greşeli pe care militarii ruşi le-au făcut pe câmpul de luptă -  care au inclus pierderi de vehicule cu miile și pierderi tot mai mari de vieți omenești.

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a informat vineri, 1 septembrie 2022, ca Rusia a pierdut peste 2.000 de tancuri şi aproape 49.000 de militari de la începutul agresiunii militare.

Armata ucraineană a mai precizat că 48.700 de militari ruşi au fost ucişi de la începutul conflictului, 350 de soldaţi fiind ucişi între joi şi vineri dimineaţă. De asemenea, au fost distruse 4.366 de vehicule blindate de luptă ruseşti, precum şi 1.126 de unităţi de artilerie şi 853 de vehicule aeriene fără pilot la bord.

"Fiind izolați de aprovizionarea cu echipamente, piese de schimb și materiale occidentale și, în același timp, fiind limitați din punct de vedere al capitalului uman și al productivității muncii, producătorii ruși de sisteme de artilerie și muniție se vor confrunta în mod inevitabil, în viitorul apropiat, nu atât cu o stagnare a activităţii, cât cu scăderi ale producție", a relatat The Insider.

"Este posibil ca, în 2022-2023, să mai poată menține procesul de producţie la un nivel similare înregistrat în anii anteriori, dar în anii următori, declinul producţie este inevitabil", mai spus analiştii publicaţiei.

Nu este prima dată când presa independentă din rusia a raportat că stocul de arme al Rusiei este în declin.

Rapoartele mass-media din luna mai au pus sub semnul întrebării starea în care se afla stocurile de rachete ghidate ale armatei ruse, deoarece intensitatea atacurilor cu rachete precise asupra teritoriului Ucrainei scădea treptat. Oficialii Departamentului american al Apărării au declarat încă din martie că ei cred că forțele ruse de ocupaţie înregistrează probleme la capitolul aprovizionare cu muniții.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel