Coronavirus: Armata cehă pregăteşte construirea unui spital de campanie la Praga

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Armata cehă a început pregătirile pentru construirea unui spital de campanie în curtea pavilionului expoziţional din Praga, în contextul în care Cehia se confruntă cu o recrudescenţă masivă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus în ultimele săptămâni, transmite dpa.

Primele containere cu echipament medical au fost încărcate la Hradec Kralove, oraş situat la aproximativ 100 de kilometri de Praga, şi urmează să ajungă luni în capitala cehă.



''Lupta împotriva pandemiei este acum sarcina numărul 1 nu numai pentru armată'', a declarat ministrul ceh al apărării Lubomir Metnar.

Spitalul de campanie va oferi 500 de paturi suplimentare în cazul în care spitalele din Cehia devin suprapopulate cu pacienţi cu COVID-19. El va dispune de o sală de operaţie complet echipată, o unitate de terapie intensivă, un laborator şi echipamente cu raze X.

În Cehia s-au consemnat vineri 11.105 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cea mai mare valoare a acestui indicator de la începutul pandemiei, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătăţii ceh.

Republica Cehă, ce are o populaţie de 10,7 milioane locuitori, a înregistrat de la începutul pandemiei 160.112 de cazuri de COVID-19 confirmate şi 1.283 decese.

Guvernul a introdus miercuri noi restricţii, precum închiderea restaurantelor şi a barurilor. Evenimentele sportive şi culturale au fost interzise şi a fost extinsă purtarea măştii faciale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel