Potrivit portalului unionist InfoPrut, în cadrul dezbaterii din Comisia generală pentru probleme politice și de securitate, senatorul Radu Mihai Mihail, președintele Delegației române la AP OSCE, s-a referit și la conflictul prelungit din regiunea transnistreană, remarcând că este necesară o soluționare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a acestuia, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în granițele sale recunoscute la nivel internațional și care să nu afecteze parcursul european al statului.
Senatorul României a mai menționat că în contextul pandemiei de COVID-19, au apărut anumite regrese în procesul de reglementare a conflictului transnistrean prin acțiunile abuzive ale Tiraspolului, de instituire ale unor puncte ilegale de trecere și și-a manifestat încrederea în negocierile purtate în formatul 5+2 în vederea obținerii unei soluții durabile.
Totodată, Radu Mihai Mihail, președintele delegației române, și-a exprimat speranța că actuala președinție în exercițiu a OSCE, deținută de Suedia, va menține pe agenda politică a Organizației, pe un loc prioritar, soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și a celorlalte conflicte prelungite din bazinul Mării Negre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News