Comisar ONU: Presiune pentru întoarcerea afganilor

Comisarul ONU pentru refugiați atrage atenția asupra modului în care trebuie tratată problema afganilor refugiați. 

Ţările europene nu trebuie să se repatrieze rapid refugiaţii afgani şi nici să îi considere pe toţi vinovaţi pentru unele crime izolate, cum sunt cele recente din Germania şi Franţa, a arătat luni înaltul comisar ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, citat de Reuters.

Reuters reaminteşte că doi afgani au fost arestaţi în Germania ca suspecţi de uciderea unui german în vârstă de 22 de ani, conform unui anunţ făcut duminică de procuratură, iar potrivit unor surse judiciare, poliţia franceză a reţinut luni un afgan care a atacat şi a rănit duminică cu cuţitul mai mulţi turişti şi trecători în centrul Parisului.

"Acest proces să se deruleze cu mare atenţie"

Grandi a apreciat că repatrierea afganilor este "o problemă complexă în Europa", în contextul lipsei de securitate din Afganistan, unde au loc frecvent atacuri sinucigaşe şi atentate. "Există o mare presiune pentru întoarcerea afganilor. Recomandarea noastră este ca acest proces să se deruleze cu mare atenţie, deoarece condiţiile din punct de vedere al securităţii se deteriorează", a declarat oficialul Naţiunilor Unite într-o conferinţă de presă privind repatrierea.

Întrebat dacă se teme de o reacţie împotriva afganilor din Europa, înaltul comisar a răspuns că "dacă un solicitant de azil sau un refugiat comite infracţiuni, trebuie exclus din procedură sau din statutul de refugiat", iar suspecţii trebuie să resimtă acţiunea legii.

"Este foarte periculos"

Pe de altă parte, el şi-a exprimat îngrijorarea că o întreagă comunitate ar putea fi învinovăţită de infracţiunile unui individ sau că problema poate fi manipulată în scopuri politice. "Acest lucru este foarte periculos, deoarece azilanţii şi refugiaţii, într-o majoritate covârşitoare, nu comit crime şi sunt deosebit de vulnerabili la discriminare.

În Pakistan şi Iran se află circa 2,5 milioane de refugiaţi afgani, iar anul acesta s-au întors în ţara lor doar 12.000, faţă de 40.000-50.000 în perioada similară din 2017, arată biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi.

Potrivit coordonatorului asistenţei umanitare de urgenţă a ONU, Mark Lowcock, în ultimii ani au fost ucişi sau mutilaţi 40.000 de oameni în conflictul din Afganistan, iar 170.000 au fost strămutaţi doar în 2018. Lowcock a salutat dialogul între preşedintele afgan Ashraf Ghani şi talibani, care trebuie încurajat, deoarece "este probabil cel mai important lucru care va contribui la perspective economice mai bune şi la încrederea oamenilor în aceste perspective, iar asta va fi cea mai mare motivaţie pentru ca afganii să aibă sentimentul că se pot întoarce acasă".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel