Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri la reuniunea G20 al principalelor economii mondiale că este necesar să se gândească cum să se oprească „tragedia” războiului din Ucraina, un conflict pe care Kremlinul l-a provocat, o dată cu invazia începută pe 24 februarie 2022.
Moscova nu a refuzat niciodată să participe la discuțiile de pace cu Kievul, mai spune Putin. În viziunea Kremlinului, negocierile de pace ar însemna că Ucraina trebuie să cedeze toate cele 4 regiuni anexate ilegal de Moscova, în schimbul încetării agresiunii rusești.
Exceptând Crimeea, teritoriu anexat în 2014, Rusia mai controlează aproape 18% din teritoriul Ucrainei. Putin susține că teritoriul anexat face acum parte din Federația Rusă.
Adresându-se liderilor țărilor membre G20 pentru prima dată de la începutul războiului, Putin s-a adresat discursurilor unor lideri care s-au declarat șocați de agresiunea rusă în Ucraina.
„Da, desigur, acțiunile militare sunt întotdeauna o tragedie”, a spus Putin la o întâlnire virtuală a grupului G20, care a fost convocată de premierul indian Narendra Modi.
"Și, desigur, ar trebui să ne gândim cum să oprim această tragedie. Apropo, Rusia nu a refuzat niciodată discuțiile de pace cu Ucraina", a adăugat Putin.
Un înalt oficial rus a declarat marți că Moscova nu poate coexista cu actualul guvern de la Kiev și va continua ceea ce a numit o operațiune militară specială pentru „demilitarizarea” Ucrainei.
Ucraina s-a angajat să lupte până când ultimul soldat rus își va părăsi teritoriul, iar aliații săi occidentali au spus că vor continua să sprijine Kievul.
Contraofensiva ucraineană din acest an nu a reușit să obțină câștiguri teritoriale semnificative în lupta împotriva forțelor rusești bine fortificate.
Putin nu a participat la summiturile anterioare ale grupului G20 de la New Delhi anul acesta și la Nusa Dua anul trecut, unde l-a trimis pe ministrul de externe Serghei Lavrov.
În 2021 și 2020, președintele rus s-a adresat participanților la reuniunile la summit de la Moscova. Ultima dată, Putin a participat personal la reuniunea G20 din 2019, desfășurată în orașul japonez Osaka.