China, cerere către SUA. Lidera taiwaneză Tsai Ing-wen poate amplifica tensiunile

Sebastian Florea |
Data publicării:

China a cerut marţi SUA să nu permită liderei taiwaneze, Tsai Ing-wen, să tranziteze teritoriul american.

Aceasta va vizita Belize şi Paraguay, luna viitoare. În caz contrar, spun chinezii, există riscul unei amplificări a tensiunilor comerciale dintre Beijing şi Washington, relatează Reuters.

Beijingul consideră Taiwanul democratic o provincie a 'unei singure Chine', care nu este potrivită pentru relaţiile de la stat la stat, şi nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a aduce insula sub controlul său. China consideră în mod constant Taiwanul cea mai sensibilă şi importantă problemă în relaţiile cu SUA şi Beijingul critică întotdeauna Washington-ul pentru opririle de tranzit ale preşedinţilor taiwanezi pe teritoriul său. Guvernul Taiwanului a anunţat luni că Tsai va călători spre şi dinspre cei doi aliaţi diplomatici via SUA, procedura standard pentru vizite ale preşedinţilor taiwanezi în America Latină.

Potrivit Biroului prezidenţial, lidera taiwaneză ar urma să se oprească la Los Angeles şi Houston, deşi nu au fost furnizate date exacte. 'Ne-am opus ferm şi hotărât ca Statele Unite sau alte ţări cu care China are relaţii diplomatice să permită acest tip de tranzit', a declarat într-o conferinţă de presă la Beijing purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang.

China a cerut Statelor Unite 'să nu permită tranzitul liderei regiunii Taiwan şi să nu trimită semnale greşite forţelor de independenţă din Taiwan ', a adăugat el. Vizita liderei taiwaneze în Statele Unite survine în mijlocul unui conflict comercial din ce în ce mai tensionat între Washington şi Beijing.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel