Centrala nucleară Zaporojie a fost ''complet deconectată'' de la reţeaua electrică

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, aflată sub controlul armatei ruse şi vizată de mai multe bombardamente, este "complet deconectată" de la reţea, după avarierea liniilor de comunicaţie, a anunţat joi operatorul ucrainean Energoatom, informează AFP şi Reuters.

,,Cele două reactoarele ale centralei aflate în funcţiune au fost deconectate de la reţea. În consecinţă, acţiunile agresorilor au provocat o deconectare totală a centralei nucleare Zaporojie de la reţeaua electrică, pentru prima dată în istoria ei", a subliniat grupul de stat Energoatom pe Telegram, potrivit Agerpres.

Sistemele de siguranţă ale centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei au fost activate joi, după ce întreruperi ale furnizării electricităţii au fost semnalate pe zone întinse din teritoriul controlat de trupele ruse, relatează agenţia RIA, citată de Reuters, în timp ce Moscova a acuzat Kievul că a bombardat din nou centrala, iar Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că există un acord de principiu cu Rusia şi Ucraina ce ar putea permite o inspecţie acolo în zilele următoare.

Întreruperi de curent au survenit în zone din regiunile ucrainene Zaporojie şi Herson, ambele ocupate parţial de trupele ruse în urma invaziei începute în februarie.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a susţinut joi mai devreme că în ultima zi artileria ucraineană a lovit de ''şapte ori cu arme de mare calibru'' zona centralei nucleare. Potrivit oficialului rus, aceste bombardamente au fost lansate de pe poziţii ale trupelor ucrainene de pe malul drept al râului Nipru, din partea opusă centralei.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de trei săptămâni de atacuri asupra acestei centrale, stârnind temeri faţă de un posibil nou Cernobîl.

Adresându-se joi Consiliului de Securitate al ONU, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că ''a adus lumea în pragul unei catastrofe radioactive'' după ce a transformat centrala Zaporojie ''într-o zonă de luptă''.

Agenţia Internaţională pentru Agenţie Atomică (AIEA) şi Franţa negociază în acest timp cu Rusia o inspecţie a acestei agenţii a ONU la centrală. Ucraina cere Rusiei să-şi retragă trupele din zona centralei şi controlul acesteia să fie preluat de AIEA, cerere neacceptată de Moscova.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat joi că există un acord de principiu cu Ucraina şi Rusia pentru ca această agenţie să efectueze o inspecţie la centrala Zaporojie, iar aceasta ar putea avea loc ''în zilele următoare''.

''Există un acord de principiu şi acum lucrăm la detalii'', spus Rafael Grossi la postul France 24, citat de agenţia EFE.

Au existat din partea ambelor părţi ''îndoieli şi obiecţii politice'', dar nu există niciun blocaj, a asigurat el.

,,Cred că suntem foarte aproape ca ambele părţi să accepte vizita. Nu putem risca să avem, pe lângă drama războiului, şi un accident nuclear'', a subliniat directorul general al AIEA.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel