Cel puțin 5.000 de „wagnerieni” luptă în Ucraina. În ciuda pierderilor mari și a moralului scăzut, Yevgeni Prigojin recrutează masiv în străinătate

”Bucătarul lui Putin”, așa cum este cunoscut Yevgeni Prigojin, caută noi recruți pentru Grupul Wagner, în afara Federației Ruse.

Cel puțin 5.000 de mercenari ai companiei militare private „Wagner” luptă alături de trupele rusești în Ucraina, dar gruparea a suferit pierderi grele, iar moralul luptătorilor este în scădere, scrie CNN.

Așa că Yevgeni Prigojin caută mercenari în afara Rusiei - în Turcia, Serbia, Republica Cehă, Polonia, Ungaria, Germania, Canada și alte țări - până în America Latină. Se pare că acesta și-a pus în mișcare conexiunile cu lumea crimei organizate din state europene precum Cehia, Moldova și Ungaria, pentru a face rost de oameni noi.

Iar salariile sunt de două ori mai mari decât înainte de război - până la 10.000 de dolari pe lună, scrie și Middle East Eye.

„Armata rusă nu poate face față războiului fără mercenari ”, spune un fost comandant Wagner, Gabidullin – care a părăsit grupul în 2019.

 

”Wagnerienii peticesc găurile din prima linie”

 

Experiența de luptă este unul dintre cei doi factori despre care Gabidullin spune că îi separă pe mercenari de trupele obișnuite rusești, celălalt fiind banii.

”Armata înseamnă tineri soldați care au fost nevoiți să semneze un contract; ei nu au experiență”, mai spune Gabidulin.

Astăzi, cel puțin 5.000 de mercenari legați de grupul Wagner operează cu forțele ruse în Ucraina, a declarat pentru CNN Andrii Yusov, purtătorul de cuvânt al agenției de informații a armatei Ucrainei, care îl monitorizează pe Wagner în Ucraina. 

Această cifră a fost susținută de o sursă de informații franceze, care a remarcat că unii luptători Wagner au părăsit continentul african pentru a susține eforturile grupului în Ucraina.

„Wagner a suferit pierderi mari în Ucraina, în special, în mod nesurprinzător, în rândul luptătorilor tineri și fără experiență”, potrivit unei surse americane.

Andrii Yusov arată că „wagnerienii” sunt din ce în ce mai folosiți pentru a „petici găurile” în prima linie rusă. Acest lucru a fost confirmat și de un reprezentant al Departamentului de Apărare al SUA.

Faptul că „wagnerienii” sunt folosiți pe diverse linii de front a dus la probleme serioase de logistică – nevoia de a aproviziona mercenarilor cu muniție, hrană și sprijin pentru operațiuni lungi.

 

Unii mercenari se plâng de lipsa blindajului și a căștilor, alții - de lipsa de muniție

 

O altă problemă a companiei private „Wagner” este că acolo au început să fie recrutați oameni fără experiență, precum și prizonieri.

După cum subliniază CNN, în urmă cu câteva luni, o astfel de mișcare ar fi fost de neconceput pentru o companie militară privată care a fost odată considerată una dintre cele mai profesioniste unități din arsenalul Kremlinului.

Toate acestea au dat naștere unei probleme mai ample - nemulțumirea. Serviciile speciale ucrainene notează „declinul general al stării morale și psihologice” a mercenarilor „Wagner”.

Fostul comandant Gabidullin spune că demoralizarea militanților este cauzată de nemulțumirea acestora față de „organizarea generală a ostilităților: incapacitatea conducerii ruse de a lua decizii competente și de a organiza lupta”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel