Cecenii au intrat în Ucraina. Mâna dreaptă a lui Kadârov, împreună cu un întreg regiment, lichidați de forțele speciale ucrainene

Forțe speciale antitero ale Ucrainei, în timpul unor exerciții. Sursă foto: Guvernul de la Kiev
Forțe speciale antitero ale Ucrainei, în timpul unor exerciții. Sursă foto: Guvernul de la Kiev

Cecenii par să fi uitat de războaiele din anii 1990 împotriva Federației Ruse. Azi, fideli regimului de la Kremlin, cecenii au intrat în Ucraina să lupte alături invadatorul rus. Impactul psihologic al temuților ceceni care au intrat să lupte în Ucraina alături de ruși a fost resimțit în rândul populației ucrianene.

Se pare însă că aventura cecenilor în Ucraina nu a început foarte bine. Un jurnalist ucrainean, Victor Kovalenko, confirmă pe o rețea de socializare că cecenii au aterizat în apropiere de Kiev, însă o operațiune a Forțelor de Operații Speciale ale Ucrainei a reușit să-l lichideze chiar pe generalul cecen Magomed Tușaev, un comandant de prim rang al forțelor cecene și apropiat al liderului cecen Ramzan Kadîrov.

Jurnalistul ucrainean spune că împreună cu generalul cecen, un întreg regiment de luptători ceceni ar fi fost lichidat. Acesta nu oferă detalii ale operațiunii, ci spune doar că informația e confirmată și incidentul a avut loc în zona aeroportului Hostomel de lângă Kiev.

 

 

 

De-a lungul timpului Vladimir Putin s-a aliat cu cecenii inclusiv cu Ramzan Kadîrov, cel care conduce azi Cecenia cu mână de fier, după asasinarea în 2004 a tatălui său Ahmad Kadîrov, de către fundamentaliști.

Iar în cursul ultimilor ani s-a văzut, nu de puține ori, că Putin nu îl poate controla pe excentricul și imprevizibilul Kadîrov, care nu s-a ferit să amenințe inclusiv Moscova.

Și totuși, din punct de vedere militar Cecenia sub Kadîrov și-a declarat din nou loialitatea de necontestat în fața Federației Ruse, intervenind militar în Ucraina. Kadîrov spune că cecenii nu luptă împotriva poporului ucrainean, ci împotriva conducerii politice de la Kiev care dorește eliminarea lor.

 

Cea mai grea noapte pentru Ucraina care rezistă eroic în fața unui val masiv de atacuri ruse

 

În momentul de față Armata rusă a intensificat bombardamentele asupra marilor orașe iar la Kiev se dau lupte de stradă teribile. 

Rezistența eroică a Ucrainei a obligat Occidentul să ia măsuri economice care riscă să prăbușească economia Federației Ruse. După ce unele state UE s-au opus inițial, situația din Ucraina și atacul fără precedent al Federației Ruse i-a făcut pe liderii europeni să accepte în unanimitate excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT.

Potrivit Uniunii Europene, aproximativ 70% din sectorul bancar rus este în prezent afectat de sancţiuni.

SWIFT, sau Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication, e un sistem prin care ar putea fi deconectate băncile ruse de la piața globală. Acest lucru ar fi un cataclism economic pentru Moscova cu efecte majore nu doar asupra oligarhilor ruși, dar și asupra întregii societăți ruse, care se confruntă și așa cu probleme mari. Desigur, consecințe vor exista și pentru economiile europene.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel