Cât costă kilometrul pătrat în Ucraina - 156 de soldați ruși. Zelenski: În curând vom elimina 50.000 de militari pe lună, cu zece mii mai mult decât mobilizează Moscova

militari-ministerul-apaarrii-site-1_80267000
Noii recruți în Armata rusă, ”sesiunea” 2023. Foto: Ministerul apărării / Districtul Militar Vest
Președintele rus Vladimir Putin speră să cucerească o parte din Ucraina, așa cum dictatorul nazist Adolf Hitler a cucerit o parte din Cehoslovacia în 1938, avertizează Volodimir Zelenski, într-un discurs la Conferința de Securitate de la München. El a criticat Rusia, dar și Iranul, care furnizează drone Moscovei - și le-a mulțumit aliaților pentru sprijinul acordat.

Descriind situația din țara sa, Zelenski a afirmat apoi că nu a mai rămas nicio centrală electrică în Ucraina care să nu fi fost lovită de atacurile rusești.

„Vreau să înțelegeți adevărata amploare a acestor atacuri”, le-a spus el liderilor mondiali reuniți la conferința de la München, potrivit The Independent.

„Numai în ianuarie, 6.000 de drone de diferite tipuri, în mare parte drone Shahed, 150 de rachete și 5.000 de bombe ghidate au atacat Ucraina”, a spus Zelenski. „Și așa se întâmplă în fiecare lună. Imaginați-vă ceva de genul acesta deasupra orașelor voastre”, le-a spus el liderilor prezenți la conferință.

Costul războiului pentru Putin

Zelenski a mai afirmat în discursul său că pentru fiecare kilometru de teritoriu ucrainean ocupat în regiunea Donețk, Rusia pierde în prezent 156 de soldați care sunt uciși sau grav răniți.

„Vreau să vorbesc despre costul războiului. Ce înseamnă o lună de război pentru Putin? Numai în decembrie, forțele noastre au eliminat 35.000 de ocupanți - uciși sau grav răniți”, a spus el. Drept urmare, în ianuarie, a spus el, rușii au atacat mai puțin, pierderile rusești situându-se în jurul a 30.000 de morți sau grav răniți.

„Există chiar și un preț clar pe care Rusia îl plătește pentru fiecare kilometru de teritoriu ucrainean ocupat. Pe frontul din regiunea Donețk – aceasta este una dintre zonele cu cele mai intense lupte și toată lumea știe asta – prețul pe care Rusia îl plătește pe kilometru este de 156 de soldați.”

Potrivit președintelui, Rusia mobilizează aproximativ 40.000 de soldați pe lună, dar nu toți vor ajunge pe front, așa că dimensiunea totală a contingentului rus din Ucraina nu crește în acest an.

„Misiunea armatei noastre este clară: să distrugă mai mulți ocupanți ruși, pentru că sunt ocupanți. Iar obiectivul este specific: cel puțin 50.000 pe lună”, a spus Zelenski.

Mulțumiri aliaților 

Zelenski a mulțumit, de asemenea, aliaților, inclusiv Statelor Unite și Europei, pentru sprijinul și asistența acordate

Zelenski este dispus să organizeze alegeri prezidențiale. Într-o discuție în cadrul unui panel care a urmat discursului său, Zelenski a declarat că este dispus să organizeze alegeri prezidențiale în Ucraina dacă i se va acorda un armistițiu de două luni.

„Dați-ne un armistițiu. Președintele Trump poate face asta: să-l forțeze pe Putin, să obțină un armistițiu. Atunci parlamentul nostru va schimba legea și vom merge la alegeri”, a spus el.

Se pare că președintele american Donald Trump face presiuni asupra lui Zelenski pentru a organiza alegeri prezidențiale. Cu toate acestea, constituția ucraineană nu permite organizarea de alegeri în timp ce țara se află în stare de război.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close