Camera superioară a Parlamentului rus, ratificare în unanimitate a anexării celor patru regiuni ucrainene

Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a aprobat marţi încorporarea a patru regiuni ucrainene în Federaţia Rusă, scrie Agerpres.

Procedura face parte din parcursul intern formal, prin care Moscova va anexa formal teritoriile ocupate ilegal în cele şapte luni de conflict, transmite Reuters.

Într-o şedinţă desfăşurată marţi, Consiliul Federaţiei a votat în unanimitate ratificarea legislaţiei de anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie, în urma votului similar care a avut loc luni în Duma de Stat, camera parlamentară inferioară.

Documentele au fost prezentate senatorilor de ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care a subliniat că, pentru Moscova, nu contează că Occidentul nu recunoaşte aşa-zisele referendumuri de anexare la Rusia a acestor teritorii ucrainene, pentru că le revine oamenilor care trăiesc în acele teritorii ''să înţeleagă noua realitate'', scrie EFE.

Agenţia de presă spaniolă relatează că, înaintea votului, senatoarea Liudmila Naruzova a atras atenţia asupra faptului "fără precedent" al anexării de teritorii care încă se află sub controlul parţial al Ucrainei, la care preşedintele Comisiei pentru Legislaţie Constituţională, Andrei Klişas, i-a răspuns că Curtea Constituţională a dat deja un aviz pozitiv în ceea ce priveşte legalitatea tratatelor de anexare.

Tratatele stabilesc că limba oficială în regiunile nou încorporate va fi rusa, deşi va fi permisă şi folosirea limbii ucrainene, iar moneda naţională va deveni rubla.

Documentele vor ajunge acum din nou la Kremlin pentru semnătura finală a preşedintelui Vladimir Putin, care va încheia procesul de anexare formală a celor patru regiuni, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei.

Rusia a declarat anexările după ce a organizat ceea a a numit referendumuri în zonele ocupate în Ucraina.

Guvernele occidentale şi Kievul au declarat că scrutinele au încălcat dreptul internaţional, au fost coercitive şi nereprezentative

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel